Satele din Caraş-Severin sunt în beznă noapte de noapte. Administraţiile locale fac economie şi nu montează becuri pentru iluminatul stradal. Oamenii se plâng că le este frică să circule prin sat.
Locuitorii din multe sate cărăşene sunt trataţi de autorităţile locale mai rău ca în Evul Mediu. Drumurile din sat şi cele care fac legătura cu satele învecinate sunt impracticabile, iar iluminatul public a devenit un lux. Spre exemplu, sătenii din Gherteniş sunt extrem de nemulţumiţi şi spun că iluminatul public şi asfaltarea drumurilor localităţii sunt investiţiile pe care le-ar face orice edil gospodar pentru locuitorii săi.
După ploi, e vai de picioare şi tragedie pentru roţi
„Străzile din sat sunt nerefăcute de ani de zile şi sunt pline de gropi că îţi rupi picioarele dacă ieşi din casă şi mergi până la un vecin. După ploile de luna trecută, parcă s-au adâncit craterele“, a spus o localnică din Fizeş. Situaţia nu e mai roză nici în satele de pe Valea Bistrei sau în satele care ţes ieşiri de pe drumul naţional 6, european 70. Imediat ce ieşi de pe strada principală şi coteşti în interiorul unui sat, bezna e totală şi nici farurile cele mai bune nu reuşesc să alunge pericolul de a da în gropi să-ţi spargi maşina. La Vălişoara, lângă municipiul Caransebeş, o şoferiţă ne-a povestit că şi-a spart maşina. O roată i-a fost deformată, iar baia de ulei a fost perforată. Cheltuiala rămâne a ei, dacă tot a fost într-o vizită prelungită în noapte la prieteni, a glumit femeia.
Bezna e de ajutor hoţilor
Nu puţini sunt sătenii care au rămas noaptea fără diverse bunuri în gospodărie sau în grădină: de la mici unelte la stâlpi de material feros și la produse alimentare sau animale. Dacă paguba nu e mare, furtul nici nu e anunţat la poliţie, ci doar discutat cu cei cunoscuţi, recunosc oamenii.
Statisticile poliţiei cărăşene nu împart infracţiunile pe timpul din zi în care se petrec. Numărul nu este însă mic, chiar dacă e în scădere faţă de anul trecut. Asta şi datorită modificărilor din codul penal care încadrează altfel diferitele infracţiuni, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, agentul principal Ancuţa Cărbunaru.
IPJ Caraş-Severin a înregistrat 1095 de intervenţii în mediul rural în primele şase luni ale lui 2014. „Infracţionalitatea stradală din mediul rural a mai scăzut… Au fost 11 infracţiuni anul acesta, 20 fiind inregistrate în 2013. A fost scădere şi la infracţiunile de patrimoniu: 420 anul acesta, 606 în 2013, furturi: 344 în 2014, cu 67 mai puţin decât anul trecut. Au fost două tâlhării în 2014, cinci in 2013, furturi din locuinţe au fost 35, cu 44 mai puţine decât anul trecut”, a detaliat Ancuţa Cărbunaru.