Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a pus ochii pe clădirile UCM Reșița! Primarul Popa vrea Casa de Cultură! [UPDATE]

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului pregătește o propunere legislativă, OUG, de modificare a legislației actuale astfel încât să poată prelua, în contul datoriilor, clădiri de la societățile cu creanțe, printre care este amintită și UCM Reșița.

Autoritatea pentru Administarea Activelor Statului va putea prelua bunuri mobile și imobile, în vederea stingerii creanțelor față de debitorii din portofoliu, arată un proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere publică de către autoritate. Bunurile vor trece în administrarea AAAS la valoarea de piață, stabilită de un evaluator autorizat, și vor putea fi transferate, prin hotărâre de Guvern, în administrarea unei alte autorități publice centrale.

AAAS invocă, în expunerea de motive, numărul mare de societăți aflate în insolvență la care administratorii judiciari au propus stingera unor creanțe prin procedura dării în plată. Instituția este creditor majoritar sau și acționar și creditor majoritar la astfel de companii, printre care se numără UCM Reșița, CNMPN Remin Baia Mare, SNIF București sau Fortus Iași, iar legislația actuală permite preluarea unor active, dar nu și stingerea, în urma operațiunii, a creanțelor și nici nu reglementează procedura administrării și gestionării activelor preluate.

Inițiatorii consideră că proiectul de act normativ va avea o influență benefică în economie, prin diminuarea creațelor deținute de AAAS, prin reintrarea în circuitul economic al bunurilor sau prin dezvoltarea unor noi afaceri.

Cosmin Ursoniu, directorul UCM Reșița spune că ar fi o soluție pentru stingerea unor debite dar mai afirmă că nu au fost nici un fel de discuții cu AAAS și nu are ideea care dintre clădirile uzinei ar fi vizate de către oficialii Autorității.

UPDATE, ora 9.00

Dacă directorul Ursoniu nu știe mare lucru despre intențiile AAAS, mai exact ce imobile ar urma să fie preluate de autoritate de la uzina reșițeană, primarul Nelu Popa cunoaște în detaliu situația. „Îi reamintesc bunului meu prieten Cosmin Ursoniu că, în urmă cu un an și jumătate, noi am fost împreună la AAAS și ne-am întâlnit cu domnul președinte Geantă și am discutat exact despre Casa de Cultură, perioadă în care fondurile europene pentru clădirile publice nu erau încă deschise. Era un moment extrem de potrivit să transferăm Casa de Cultură la Primărie și la ora asta puteam avea un  proiect de 4 sau 5 milioane de euro prin care să o reabilităm. Mai bine însă mai târziu decât niciodată. Această clădire, jumătate din ea, partea administrativă din dreapta este extrem de potrivită pentru sediul unei Primării. Evident, partea din stânga să rămână pentru cultură. Pareta cealaltă e potrivită pentru Primărie, mai cu seamă că noi suntem împrăștiați acum în patru locații, la Blocul 800, la sediul din centru, la Impozite și Taxe și la Romtelecom. E o clădire ce poate fi pusă în valoare. Darea ei în chirie la tot felul de firme pe bani puțini nu e o soluție, e rețeta spre o degradare accelerată”, a declarat Nelu Popa pentru expressdebanat.ro.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/