În viitorul apropiat, între comuna Mehadia și orașul-stațiune de pe Cerna s-ar putea circula cu mijloace de transport în comun nepoluante, asta după ce conducerile celor două administrații locale și-au dat mâna și au depus împreună o cere de finanțare, pe Programul Național de Redresare și Reziliență, în vederea achiziționării a patru autobuze electrice.
Pentru achiziția celor patru mijloace de transport în comun, care ar urma să circule pe relația Băile Herculane – Mehadia – Plugova – Valea Bolvașnița – Globurău și retur, ar fi nevoie de aproximativ două milioane de euro. Potrivit declarațiilor primarului comunei Mehadia, Grigore Bardac, în cererea de finanțare depusă pe PNRR – Componenta 10, Pilonul 4 – a fost cuprinsă și achiziția a patru stații de încărcare electrică, câte două pentru fiecare unitate administrativ-teritorială în parte.
„Primăria Mehadia a depus pe PNRR mai multe solicitări de finanțare, pentru că speranța noastră este să atragem, pe cât posibil, cât mai mulți bani europeni, atât pentru piste de bicicletă, din Mehadia până în Herculane, cât și pentru o semaforizare inteligentă pe DN 6 și stații de încărcare electrică. Nu în ultimul rând, prin solicitarea depusă în parteneriat cu Primăria Băile Herculane, pe același PNRR, sperăm să obținem finanțarea necesară în vederea achiziționării a patru autobuze electrice, care să deservească comunitatea noastră și pe cea din Herculane. O astfel de investiție ar fi mai mult decât binevenită pentru locuitorii comunei noastre, care au, să spun așa, ca destinație locală Băile Herculane, fie pentru rezolvarea diferitelor probleme, fie pur și simplu din dorința de a se relaxa la final de săptămână, și care în prezent nu dispun de un alt mijloc de transport.”, ne-a declarat primarul Grigore Bardac.
Grijă. Profesionalism. Încredere. Clinica Bîrsășteanu din Reșița, unul dintre cele mai moderne centre medicale din Caraș-Severin, anunță un nou program extins, creat special pentru pacienții care au nevoie de...
Timișorenii sunt invitați să spună ce cred despre oraș, ce funcționează și ce probleme îi afectează, în cadrul Barometrului Calității Vieții 2026, lansat de Universitatea de Vest din Timișoara...
Alina Dragomir |
25 May 2026
Ioana Toma |
01 June 2026
UPT a dat startul preînscrierilor pentru admiterea la facultate
Alina Dragomir |
01 June 2026
Alina Dragomir |
31 May 2026
Copii din Băile Herculane, pregătiți-vă de ziua voastră. Un nou loc de joacă vă așteaptă!
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

