Lucrările la noua maternitate pe care CJT o ridică lângă Casa Austria sunt în grafic. Încep să prindă contur sălile de operație și viitoarele zone...
Noul constructor căruia i-a fost încredințată, la finalul lunii martie, lărgirea la 4 benzi a tronsonului din DJ 691, de la centura Timișoarei până la...
Consilierii locali PSD au propus un proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de cetăţean de onoare al Timişoarei celui care a fost Adrian...
La Timișoara s-a dat luni dimineață startul concursului sportiv „Crosul Europei”. Invitată de onoare a fost atleta Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, în 2008,...
La Timișoara a debutat cel mai ambițios proiect de punere în valoare a Canalului Bega. În cadrul „Ecluze pe Bega/Conexiuni culturale”, timișorenii și vizitatorii sunt chemați...
Ordinul Arhitecților din Timiș vine cu o serie de recomandări pentru autoritățile județene în privința construcției parcării supraetajate din zona zero a Timișoarei. În principal,...
În 2023, la a șasea ediție a UVT Liberty Marathon, noul ambasador al competiției anuale este campioana olimpică Ana Maria Brânză, multiplă campioană mondială și...
Social-democrații timișeni vor înființarea unei asociații care să gestioneze câinii fără stăpân. Ei propun și ridicarea a cel puțin două centre în care să fie...
Vineri, 5 mai, de la ora 18, la Timișoara are loc vernisajul celei mai noi expoziții a Muzeului Banatului, „Prinț și Sultan. Decenii de război...
Timișoara marchează Ziua Europei prin concursul sportiv „Crosul Europei”, exerciții de dresaj canin, spectacole și concerte care se vor desfășura pe parcursul a două zile,...
În Timiș, autoritățile județene vor să dezvolte în parteneriat cu medicii un proiect unic la nivel național prin care persoanele care dezvoltă alergii să fie...
Joi, în 4 mai, începe microstagiunea Teatrului German din Timișoara. Vor fi șase zile cu șapte dintre spectacolele produse de Teatrul German în ultimii ani, atât...
Peste 300 de specialiști în boli infecto-contagioase participă, în aceste zile, la Timișoara, la Conferința Națională de Boli Infecțioase. Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie...
Peste 500 de persoane au pedalat, pe malul Begăi, în Serbia. Următorul weekend în care se deschide frontiera este 27-28 mai. Numărul timișenilor care au...
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara s-a calificat în etapa semifinală a „Central and Eastern European Moot Competition”. La Dubrovnik,...
Impresionanta clădire din Piața Mărăști, aflată în semi-paragină de ani buni, va fi redeschisă publicului larg între 4 mai și 30 noiembrie, pentru evenimente legate...
Tinerii încep să consume substanțe interzise de la vârste din ce în ce mai mici, spun psihiatrii din Timișoara. Ei cer înființarea mai multor centre...
Mii de timișeni din 10 comune vor beneficia de radiologii gratuite pentru depistarea tuberculozei, în cadrul caravanei mobile Screening TB, proiect susținut de Ministerul Sănătății,...
În vestul țării sunt mai multe monumente istorice, clădiri impozante care se află în reabilitare cu bani europeni. Despre spectaculoasa renaștere a Domului Romano-Catolic din...
Medicii oncologi spun că respectarea câtorva simple reguli în rândul populației îi pot ajuta să depisteze jumătate din cazurile de cancer. Medicul Șerban Negru, președintele...
Concertele Orchestrei Naționale a Franței, premiera de balet „Giselle”, prezența dirijorilor Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeșelea sunt doar câteva dintre vârfurile Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. ...
Guvernul înlocuiește de la 1 mai programul 50/20 de decontare a cazării și mesei pentru refugiații ucraineni. Astfel, refugiații vor primi o sumă forfetară de...
Mai multe instituții publice, ONG-uri, artiști și specialiști din diferite domenii propun o viziune nouă pentru culoarul cultural definit de canalul navigabil Bega, de la...
Administrația timișeană alocă anul acesta 3 milioane de lei pentru cultele religioase din județ. Banii sunt distribuiți în funcție de numărul de enoriași. Potrivit legii,...
O clădire istorică din inima Oraviței găzduiește cea mai pitorească patiserie artizanală din oraș. Meritul este al unei tinere care a dezvoltat aici o mică...
UDMR reprezintă un pol de stabilitate și profesionalism, a afirmat premierul Nicolae Ciucă, la Congresul maghiarilor de la Timișoara. „Pentru că, mai în glumă mai...
Invitat la Congresul UDMR de la Timișoara, președintele PSD a afirmat că decizia sa și a președintelui PNL ca în coaliție să fie prezent UDMR...
UDMR vrea să rămână în continuare la guvernare, chiar și după rocada de la vârful Executivului, a spus, vineri, la Timișoara, președintele în exercițiu al...
A reînceput sezonul căpușelor. În ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” Timișoara după ce au...
Punctul de trecere a frontierei în zona comunei Uivar, pe lângă pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, va fi deschis...
În școlile din Timiș, telefonul mobil este folosit și în timpul orelor. Subprefectul Ovidiu Drăgănescu afirmă că sunt dascăli care le impun copiilor să aibă telefoanele...
Timișoara, în anul Capitalei Europene a Culturii, este un El Dorado pentru hoții de buzunare. O spune prefectul de Timiș Mihai Ritivoiu care cere polițiștilor...