Societatea de Transport Public Timișoara anunță redeschiderea bazei de agrement de pe strada Renașterii nr. 28 din Timișoara. Timișorenii sunt invitați să se relaxeze la...
Teatrul German de Stat Timișoara dă startul selecției pentru musicalul „Cartea junglei”, o adaptare scenică după celebra poveste a lui Rudyard Kipling, în regia și...
Joi, 19 iunie, la Timișoara începe a VIII-a ediție a OncoHelp Summer School. Timp de patru zile, peste 400 de medici oncologi, radioterapeuți, imagiști și...
CJ Timiș a decis, în sfârșit, traseul pentru centura feroviară a Timișoarei, după ce trei variante erau în analiză de 18 ani. Decizia permite deblocarea...
Consilierii județeni au aprobat declanșarea procedurilor de expropriere pentru modernizarea DJ 684, care leagă Coșava de Tomești, Luncanii de Jos și continuă până la granița...
Sindicaliștii din învățământ anunță grevă japoneză în Timiș, miercuri, în 18 iunie. Cadrele didactice vor participa la ore, dar vor purta banderole albe sau ecusoane, în...
Librăria independentă „La Două Bufnițe” din Timișoara se închide la finalul lunii iunie. Decizia vine după ani de eforturi de a susține o librărie care...
Consilierii județeni din Timiș au aprobat, luni, studiul de fezabilitate pentru amenajarea a 536 de kilometri de piste de biciclete, parte din proiectul „Cu bicicleta...
E oficial. Administrația Simonis cumpără Hotelul Castel Royal din Moșnița Nouă cu 2,1 milioane de euro. E prețul negociat cu proprietarii, familia Loth. Imobilul va...
Criza relațiilor de familie este tema centrală a celor șase filme europene de ficțiune selectate în competiția oficială a celei de-a 12-a ediții a Festivalului...
Liberalul Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, trage un semnal de alarmă cu privire la efectele absenteismului candidaților la examenul de bacalaureat. Anul...
Primul indicator turistic spre situl arheologic de la Herneacova, una dintre cele mai importante fortificații preistorice din vestul țării, a fost amplasat pe un platou...
Maria, Elena și Rareș sunt trei dintre donatorii de sânge care vin constant la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara. Astăzi, de Ziua Mondială...
Zoltán Pál, un tânăr de doar 22 de ani din Timișoara, luptă pentru viață. În septembrie anul trecut a fost diagnosticat cu leucemie mieloidă acută,...
Pe 27 iunie, Grădina de Vară Capitol din Timișoara se redeschide cu un eveniment special: The Mono Jacks urcă pe scenă alături de Orchestra simfonică...
Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a ajuns în tabăra de bază de pe fața Diamir a muntelui Nanga Parbat, situată la o altitudine de 4.200 de...
Timișorenii sunt așteptați sâmbătă, 14 iunie, de la ora 9.00, pe malul Canalului Bega, în zona Parcului Alpinet, la cea de-a noua ediție a evenimentului...
Președintele CJ Timiș a prezentat primele randări ale proiectului de reabilitare și modernizare a Bastionului Theresia din Timișoara. Propunerile au fost realizate de specialiștii de...
Sâmbătă, 14 iunie, între orele 16 și 22, familia Grecu din satul Curtea îi invită pe localnici și turiști la o cină tradițională de vară,...
Mai mulți studenți de la Facultatea de Arte a Universității de Vest din Timișoara au pictat pereții a patru saloane dintr-un spital pentru copii, pentru...
Eduard Răducan, candidat la șefia USR, a contestat înscrierea lui Dominic Fritz în cursa pentru conducerea partidului, pe motiv că nu are cetățenie română. Contestația...
Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara își modernizează două imobile din campus și lansează un nou program de master, dedicat toxicologiei drogurilor. Pentru ambele...
Salvați Copiii lansează „Vorbește cu ALEX”, prima campanie din România care folosește un copil AI pentru a arăta impactul emoțional al bullyingului și suferința invizibilă...
Studenții Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara au participat la ediția din acest an a West Side Flower Fest, cel mai mare...
CJ Timiș investește peste 3 milioane de lei în sport, în 2025. Aleșii au aprobat proiectele care vor primi finanțare. Administrația județeană finanțează proiecte depuse de...
„Tim Cultura”, programul CJ Timiș pentru finanțarea proiectelor culturale, alocă în 2025 peste 3,2 milioane de lei pentru inițiative care valorifică tradițiile locale și sprijină...
Tinerii cineaști își fac loc pe marele ecran, în aer liber, în campusul universitar. În weekendurile 21-22 și 28-29 iunie, Organizația Studenților din Universitatea de...
Stagiunea Filarmonicii Banatul Timișoara se încheie vineri, 20 iunie, cu un concert vocal-simfonic dedicat lui George Enescu, la 70 de ani de la dispariția compozitorului....
PSD nu acceptă scoaterea noului stadion de la Timișoara din lista de investiții guvernamentale, a declarat, sâmbătă, Sorin Grindeanu. Preşedintele interimar al PSD a mai...
Săptămâna viitoare, partidele ar putea ajunge la un numitor comun în ce privește un eventual program de guvernare, a anunțat Sorin Grindeanu, președintele interimar al...
Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, revine la controversa legată de tăierea banilor pentru construirea noului stadion Dan Păltinișanu. El spune că a primit asigurări că...
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, reacționează în contextul discuțiilor privind posibila înghețare a unor investiții guvernamentale în județ, afirmând că liberalii timișeni nu vor accepta...