Lucrările de pe Calea Stan Vidrighin intră în ultima etapă majoră, de săptămâna viitoare, anunță Primăria Timișoara. Prin urmare, se vor impune restricții de circulație...
Lucrările la prima creșă construită în Timișoara în ultimii zeci de ani sunt aproape de final. Investiția este realizată pe Calea Bogdăneștilor. Vești bune pentru...
Un apartament aflat într-o clădire istorică din zona Bălcescu, care a fost ocupat ilegal de romi timp de zece ani, a fost recuperat de Primăria...
Pas important în ceea ce privește reabilitarea Castelului Huniade. Primăria Timișoara a eliberat autorizația de construire necesară restaurării. Primăria Timișoara anunță că a emis autorizația...
Două licee din Timișoara vor deveni școli verzi și inteligente, în urma unor investiții de 11 milioane de euro. Primăria anunță că începe proiectarea. Liceul...
În lupta cu cei care au ocupat ilegal terenurile de pe malul Begăi, Primăria Timișoara a pus la pământ și baza de canotaj a Clubului...
Primăria Timișoara anunță că, din cauza unor lucrări, vor fi restricții de circulație pe trei străzi importante, inclusiv pe Calea Bogdăneștilor. Primăria Timișoara informează că,...
Calea Șagului din Timișoara, pe sensul de ieșire din oraș, este aproape paralizată marți. Asta pentru că drumarii intervin pentru a realiza o serie de...
Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara va beneficia de mobilier nou și echipamente IT moderne în valoare de 200.000 euro. Primăria a încheiat contractele de...
Și la nivelul județului Timiș sunt elevi cu medii sub 5 care vor primi burse de merit. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, este vorba de peste...
În Timișoara încă sunt străzi de pământ. O astfel de situație este întâlnită în cartierul Kuncz, unde patru străzi au fost pietruite. Primăria Timișoara anunță...
Un consilier local susține că Timișoara nu-și mai permite să aibă o grădină zoologică. În schimb, ar trebui luată în calcul ideea realizării unei grădini...
Colterm se laudă cu faptul că noua maternitate a Spitalului Județean Timișoara va fi racordată la sistemul de termoficare. De asemenea, și un afterschool a...
Primăria Timișoara anunță că va organiza o nouă acțiune de deratizare, cu scopul combaterii șoarecilor și șobolanilor. Astfel, pe domeniul public vor fi plasate momeli....
Buziașului este zona din Timișoara în care se găsesc cele mai ieftine locuințe de închiriat. Așa cum era de așteptat, în cartierul Cetate sunt cele...
În scurt timp, Piața Bălcescu din Timișoara va fi din nou verde. Aproape 50 de arbori și arbuști, plus 5.000 de plante vor acoperi suprafața...
Cultura vine mai aproape de unitățile de învățământ, la Timișoara. Centrul de Proiecte lansează un nou program de finanțare intitulat „Școli creative”. Centrul de Proiecte...
Pădurea Verde de langa Timisoara va fi transformată în pădure-parc. Proiectarea a fost finalizată, iar timișorenii sunt invitați să-și spună părerea cu privire la această...
În acest an, Târgul de Crăciun din Timișoara va avea loc în centru, dar și în două cartiere. Așadar, se caută comercianți pentru a participa...
Primăria Timișoara a finalizat proiectul privind taxele și impozitele pe anul 2024. „Cotele de impozitare vor rămâne neschimbate”, anunță instituția. Primăria Timișoara a reușit să...
Încă o construcție ilegală de pe malul Begăi este demolată de Primăria Timișoara. După terasa Boss, buldozerele s-au mutat la clubul Gatsby. Primăria Timișoara a...
„Perspective – Timișoara 2023 for all” este numele unui proiect inedit, derulat cu scopul de a aduce publicul mai aproape de realitatea persoanelor cu dizabilități....
Primăria Timișoara cere penalități record unei firme care a întârziat cu aproape un an realizarea lucrărilor. Mai precis, instituția solicită întreaga valoare a contractului. Primăria...
Noi blocuri din Timișoara ar putea fi reabilitate termic cu bani europeni. Primăria vrea să depună cereri de finanțare, în speranța că va atrage peste...
Ediția din acest an a Târgului de Crăciun din Timișoara se va desfășura în perioada 26 noiembrie 2023 – 7 ianuarie 2024, în trei piețe...
Documentația tehnico-economică pentru parcarea supraetajată pe care Primăria Timișoara vrea să o realizeze în zona Dacia a fost aprobată de către consilierii locali, după aproape...
RETIM și ADID Timiș au început să controleze pubelele din Timișoara pentru a vedea dacă se colectează separat deșeurile. Cei care nu țin cont de...
Primăria Timișoara a început acțiunea de demolare a primelor locații ilegale aflate pe malul Begăi. În locul lor, vor apărea spații verzi, anunță Dominic Fritz....
Colterm va da căldură non-stop în locuințele timișorenilor, nu doar noaptea, având în vedere faptul că vremea se va răci. Colterm anunță că, începând de...
Pacienții care au nevoie de radioterapie la Timișoara au parte de condiții decente. Secția de Radioterapie a spitalului municipal a fost relocată temporar la Clinica...
Horticultura a găsit o mizerie de nedescris în cele două cimitire din Timișoara pe care le-a preluat în administrare. Societatea a evacuat 18 camioane de...
Mitropolitul Banatului ajută o familie sărmană dintr-un sat de lângă Timișoara să aibă parte de o viață decentă. Astfel, a început extinderea locuinței acestei familii...