Campus școlar modern în centrul Timișoarei, în cel mult șase luni

viitorul campus din Timisoara

Primăria Timișoara a reluat lucrările la campusul pentru Liceul Lenau, situat în zona centrală a orașului.

În cel mult șase luni, în centrul Timișoarei va fi inaugurat un campus școlar modern. Acesta a fost construit de primărie pentru Liceul Lenau, în zona Oituz. În aceste zile, șantierul a fost redeschis, după atribuirea lucrărilor suplimentare. Așadar, echipele constructorului au reluat lucrările la finisajele interioare, precum și la suprafața acoperișului, unde vor fi amplasate panouri fotovoltaice și panouri solare pentru încălzirea apei.

Nevoile din sistemul de educație sunt uriașe, fiind rezultatul anilor în care nu s-a făcut mare lucru în școli, grădinițe sau creșe. Am lucrat să recuperăm decalajele, iar în cazul campusului Lenau l-am adus la mai bine de 75% și am atribuit lucrări suplimentare. Înțeleg că părinții își pierd răbdarea, dar aceste lucrări sunt necesare pentru a asigura condiții bune în clase. Constructorul a început să lucreze deja și am cerut o bună mobilizare pe șantier, astfel încât lucrările care au rămas de executat să avanseze cât mai repede”, a afirmat viceprimarul Ruben Lațcău

La finalul anului trecut, municipalitatea a lansat licitația pentru lucrările de modificare a fațadei și a interioarelor construcției, în vederea sporirii eficienței energetice. Proiectul presupune înlocuirea pereților cortină, care prezentau pierderi semnificative de căldură, cu pereți din zidărie termoizolantă. De asemenea, a fost modernizat sistemul de umbrire pentru a minimiza efectul de seră în sălile de clasă în care vor învăța elevii Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” și pentru a reduce consumul de energie necesar răcirii.

lucrari reluate la campusul lenau din timisoara

Lucrări reluate la campusul Lenau din Timișoara

Investiția primăriei include o clădire cu 48 de săli de clasă modern dotate, cinci laboratoare (de fizică, biologie, chimie și informatică), o sală de sport de mari dimensiuni, precum și spații administrative și tehnice.

Structura de rezistență este realizată în proporție de 98%, iar toate instalațiile sunt complet finalizate. De asemenea, șapele sunt gata în proporție de 98%, tâmplăria este parțial montată, iar acoperișurile tip terasă au fost hidroizolate. Lucrările de tavane, tencuieli și zugrăveli sunt realizate în proporție de 95%”, a informat Primăria Timișoara.

Contractul pentru lucrările suplimentare a fost atribuit firmei ILA VORHABEN SRL. Societatea a semnat contractul în valoare de 18,3 milioane de lei, cu TVA inclus, și are un termen de șase luni pentru finalizarea lucrărilor. Până în prezent, pentru investiție a fost executată suma de 49,3 milioane lei, cu TVA inclus, aceasta incluzând lucrările efectuate și actualizările de preț conform legislației în vigoare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/