Ieri, instanţa ar fi trebuit să dea o sentinţă în dosarul lui Voiculescu. Un proces deosebit de important pentru Băsescu: argumentul lui că Justiţia este...
Anul acesta, doar 40 la sută dintre absolvenţii de liceu au picat Bacalaureatul. Anul trecut, procentul a fost mai mare, în jur de 60 la...
Reșițenii pot răsufla ușurați și asta pentru că, de miercuri începând, vor avea cele mai bune produse la prețuri care le vor umple coșurile și...
Cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial, cel mai spectaculos caz de corupţie din istoria României, în cadrul căruia fratele preşedintelui a intrat în puşcărie pentru trafic de...
După o seară în care cele mai bune trupe românești de rock s-au „bătut” în note muzicale, lista artiștilor care vor concerta astăzi anunță un...
Simţind că i se apropie funia de par, Băsescu a făcut o vizită Parlamentului, pentru o şedinţă comemorativă. Doi ani de la suspendare. Aflat aici,...
A început numărătoarea inversă pentru cel mai așteptat festival rock de pe Cheile Nerei. Corturile au răsărit deja în poiană, berea așteaptă la rece, iar...
,,Cei care iubesc formația nu vor avea niciun moment de odihnă”. Pentru asta trebuie să se pregătească fanii Rock’n Roll în această seară. Poiana este...
Parlamentul îşi apără pe bandă rulantă parlamentarii, în faţa anchetelor DNA. După Florin Popescu, şmenarul puilor, cel care a cerut şaptezeci de tone de carne...
Pe lista celor mai tari trupe care vor concerta în acest sfârșit de săptămână pe scena de la Sasca, se numără și Velosonics. Aceștia le...
Lucrurile s-au lămurit. Liderii PSD au câştigat. Victor Ponta va candida în toamnă pentru Cotroceni. Anunţul a fost făcut, dar lasă loc unor interpretări. Seara,...
După Congresul PNL s-a dat frâu liber speculaţiilor. Care s-ar putea să aibă un sâmbure de adevăr. De exemplu: Crin ar fi comandat un sondaj,...
Două mii de militari români, începând de astăzi şi vreme de un an, detaşaţi în teatrele operaţiunii din Afganistan, se întorc acasă. Victor Ponta însoţit...
Sătui de clanurile ţigăneşti din România, clanul Bercea şi clanul Băsescu, aşteptând ca Mircea Băsescu să fie trimis la domiciliu sau să rămână în arest...
Pregătirile de festival au intrat pe ultima sută de metri la Sasca Montană. Vița de Vie va urca pe scenă sâmbătă și îi „amenință” pe...
După toată panarama cu Bercea Mondial, în care e implicat şi Băsescu Traian, care a făcut fărâme imaginea României în lume, el are ceva de...
Fapt fără precedent. Parlamentul României, reunit în plen, a adoptat o declaraţie comună referitoare la faptul că Băsescu Traian este incompatibil cu funcţia de preşedinte...
Lucrurile încep să se precipite. Noi o s-o luăm cu binişorul, că aşa îi stă bine martorului dezinteresat, dar curios, pentru că povestea Băsescu-puşcărie e...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a compus textul unei declaraţii a plenului Parlamentului, prin care să se ceară demisia de onoare a lui Băsescu Traian...
Invață oricând, oriunde, oricum, în ritmul tău propriu! Admitere 2014 pentru cursurile de învățământ la distanță la Universitatea Politehnica Timișoara în perioada 14-26 iulie 2014...
Continuă cel mai mare scandal din istoria României. Nimic nu-l egalează, pentru că e vorba de corupţie la vârful vârfurilor. După apariţia televizată a unor...
Rocker’s Challenge de la Sasca anunță pentru primul weekend al lunii iulie o listă de artiști care nu pot fi ratați. Pentru că locurile de...