Austriecii vor să ne pună Dunărea în valoare!

Oficialii de pe întreg continentul caută soluții prin care accesul turiștilor la Dunăre să fie mai ușor din orice colț al județului. În acest sens, și în Caraș-Severin s-au realizat o serie de studii, care analizează aceste aspecte.

Sala de ședințe a forului județean a fost astăzi gazda primei acțiuni din cadrul proiectului ,,Transdanube, Turism durabil și turism de-a lungul Dunării”. În implementarea lui sunt implicați 35 de parteneri din opt țări. „Am găzduit un eveniment deosebit în contextul dezvoltării turismului în Caraș-Severin. Prin intermediul lui se urmărește dezvoltarea transportului pe Dunăre, dar nu numai. Mai mult decât atât, acesta își propune o corecție a sistemului de mobilitate a turiștilor”, a declarat astăzi Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Un rol important îl are dezvoltarea pistelor pentru biciclete, iar potrivit studiului întocmit de Institutul Național de Dezvoltare Turistică, în Caraș-Severin există doar 5 kilometri de astfel de piste în apropierea Dunării, respectiv între Moldova Nouă și Moldova Veche.

„Practic, studiul pe care noi l-am făcut este primul de acest gen și și-a propus să analizeze situația transportului durabil și a turismului în Caraș-Severin”, a declarat Camelia Surugiu, manager de proiect.

Proiectul Transdanube, condus de Agenția de Mediu Austria, a fost depus în cadrul celui de al patrulea apel de proiecte al Programului Transnațional Sud-Estul Europei, în noiembrie 2011. Proiectul a început în octombrie 2012 și va dura doi ani.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/