AUR recrutează candidați pentru 2024. Doritorii trebuie să fie dispuși să se sacrifice „pentru binele comun”

aur

Alianța pentru Unirea Românilor caută candidați pentru cele patru rânduri de alegeri din 2024. Doritorii trebuie să completeze un formular în care să se regăsească nivelul studiilor și programul politic. Apartenența la AUR constituie un avantaj în această etapă, devenind obligatorie la momentul depunerii efective a candidaturii, peste doi ani. 

Există și câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să candideze sub sigla AUR: să fie patrioți, onești și dispuși la sacrificii pentru binele comun.

„Pentru cele patru rânduri de alegeri din anul electoral 2024 este nevoie de foarte mulți candidați. Noi ni-i dorim pe cei mai buni! În ultimii 30 de ani am fost conduși de oameni slab pregătiți, coruptibili, șantajabili, iar asta a dus România pe marginea prăpastiei. Pentru salvarea ei e nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Ai o echipă, un program politic sau idei bune, care crezi că ar putea fi implementate? Ești patriot, onest și dispus la sacrificii, pentru binele comun? Dacă da, te invităm să te înscrii pentru a candida pe listele AUR.”, sună anunțul de recrutare al celor de la AUR.

Doritorii sunt invitați să completeze un formular care îi face să intre automat în procesul de selecție. Candidații selectați vor fi instruiți și pregătiți pentru campaniile electorale din 2024. Data până la care se fac înscrieri este 30 septembrie 2022.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/