Auditul de la Transal Urbis, făcut ca la carte!

transal urbis

Auditorul Primăriei Caransebeș, Alexandru Silianovici, reacționează după ce Express de Banat a publicat, în urmă cu două săptămâni, articolul în care administratorul societății anunța că, în opinia sa, rezultatele auditului sunt surprinzătoare și raportul este incomplet.

În 11 august, rezultatul auditului a fost prezentat membrilor AGA de conducerea Transal Urbis. La acea vreme, administratorul Mihai Minea se arăta surprins și totodată nemulțumit, susținând că nu ar fi fost analizate toate aspectele solicitate.

Auditorul intern Alexandru Silianovici din cadrul Primăriei Caransebeș consideră că i se aduc „grave prejudicii de imagine de natură profesională”, lăsându-se impresia că misiunea de audit efectuată este făcută „de mântuială”. Acesta a transmis ieri un drept la replică prin care ține să contrazică spusele lui Mihai Minea.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„În conținutul Proiectul de raport de audit public intern efectuat la SC Transal Urbis Caransebeș, este prezentată evoluția economico-financiară în perioada supusă auditării și totodată sunt cuprinse toate datoriile societății și nu cum în mod eronat susține administratorul acesteia d-nul Minea Mihai( fost director tehnic la aceeași societate), care arată că raportul ar fi incomplet și superficial. De asemenea se susține că mi-ar fi fost aduse la cunoștință anumite nereguli constatate de actuala conducere a societății, fapt care nu este adevărat. Dacă administratorii societății în cauză cunosc anumite nereguli care sunt de natură penală este atributul acestora să sesizeze organele de cercetare penală.”, se arată în dreptul la replică transmis de Alexandru Silianovici.

CITEȘTE ȘI: Concluzii surprinzătoare după auditul de la Transal Urbis!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/