Au uitat de Istoria Revoluției. Disciplina opțională nu are nici acum manual

revolutia de la Timisoara

Ministerul Educației a emis pe ultima sută de metri ordinul prin care constituie grupul de lucru pentru elaborarea unei noi programe școlare care să includă Istoria Revoluției. 

La un an și o lună de la promulgarea legii care introduce Istoria Revoluției în curricula de liceu, abia acum s-a creat un grup care să lucreze la toate detaliile care vizează introducerea disciplinei opționale.

Potrivit legii, până la începutul anului școlar 2023-2024, Ministerul Educației ar fi trebuit să emită ordinul care cuprinde decizia de introducere a disciplinei, dar și un calendar pentru elaborarea unui manual. Ordinul a fost emis la 28 august și prevede, printre altele, că toate materialele didactice specifice vor fi disponibile pe manuale.edu.ro până la finalul lunii iulie, anul viitor.

ordinul ministerului educatiei pentru manualul necesar disciplinei istoria revolutiei

Viitorul manual ar trebui să fie realizat în colaborare cu asociațiile de revoluționari. Profesorii care vor preda disciplina pot beneficia de pregătire profesională de specialitate în cadrul cursurilor universitare.

Inițiativa legislativă de introducere a noii materii îi aparține deputatului PNL de Timiș Marilen Pirtea și a fost promulgată de președintele României în noiembrie 2022. „Tinerii României merită să fie motivați și susținuți, prin noul curs de liceu, pentru ca eroii care în 1989 au făcut posibilă Revoluția Română din 1989, a cărei flacără a fost aprinsă la Timișoara, să nu fie uitați, ci, dimpotrivă, istoria și eroismul lor să fie studiate, apreciate și păstrate într-un loc luminos, în memoria noastră colectivă.”, spunea, la acea dată, deputatul Marilen Pirtea.

La Universitatea de Vest din Timișoara a fost introdus, încă din 2019, un curs transversal despre revoluția din 1989.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/