Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor a aprobat, recent, cotele de recoltă pentru sezonul de vânătoare 2024-2025.
Lugojul și în general Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv (AJVPS) Timiș au cote echivalente cu precedentul sezon, cu mici excepții, în sensul că a scăzut cota de recoltă la mistreț față de anul trecut, dar în schimb a crescut la celelalte specii: la iepure și fazan. Scăderea efectivă la mistreț nu a fost cauzată de proasta gestionare sau de alți factori generați de AJVPS Timiș sau de Clubul Vânătorilor și Pescarilor Lugoj ci de pesta porcină africană care a apărut acum câțiva ani și care a diminuat foarte mult numărul exemplarelor de mistreți. Astfel, în actualul sezon, vânătorii lugojeni au de împușcat 306 iepuri, 1.040 fazani, 41 de mistreți și șase cerbi căpriori. De asemenea, în privința speciilor răpitoare, vânătorii au atât dreptul cât și obligația, ca, prin realizarea respectivelor cote de recoltă deci prin combaterea dăunătorilor, să contribuie la creșterea efectivelor de fazani, iepuri și vânat mic în general.
Pentru clubul lugojean, vânătorii au de recoltat un număr de 558 ciori de semănătură, 450 ciori grive și 672 de coțofene, 222 de vulpi și 68 de șacali.
„Noi facem eforturi și chiar premiem pe cei care combat speciile răpitoare. Mă refer în special la răpitorul mare, șacalul, care, prin invazia din ultimii ani, a diminuat mult efectivele de vânat mic. AJVPS Timiș, de circa 5-6 ani, acordă pentru fiecare șacal împușcat un premiu de 200 de lei, iar pentru răpitoarele cu pene, la o pereche de ghiare două cartușe. Poate că ar trebui să dăm mai mult, dar acestea sunt acum posibilitățile. Cred că vânătorul se bucură în momentul când primește și atât, fiindcă suntem, probabil, unica asociație din țară, care, pe lângă obligațiile de serviciu pe care le au paznicii, îi și stimulăm, iar celor care fac combatere mai multă le acordăm și premii”, ne-a declarat Cornel Lera, directorul AJVPS Timiș.