Atleta Constantina Diță, invitată la Crosul Europei. Programul zilei de 9 Mai

europe 1395913 1280

Timișoara marchează Ziua Europei prin concursul sportiv „Crosul Europei”, exerciții de dresaj canin, spectacole și concerte care se vor desfășura pe parcursul a două zile, în 8 și 9 mai. 

Astfel, în 8 mai, „Crosul Europei” va urma traseul Piața Libertății – Piața Unirii – Piața Victoriei între orele 11.00 – 13.30. Invitată de onoare este atleta Constantina Diță, campioană olimpică la maraton.

Ziua de 9 Mai începe la ora 11 în Piața Libertății cu ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Europei. Între orele 11.30 – 11.50 vor avea loc exerciții de dresaj canin și exerciții de intervenție cu câinii de serviciu ai Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiș și ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, iar între orele 11.50 – 12.15, timișorenii vor putea vizita pavilioanele de prezentare ale membrilor Asociației Corp Consular Timișoara și ale unor instituții publice și organizații neguvernamentale.

Un spectacol artistic coordonat de IȘJ Timiș și activități sportive organizate de DJS Timiș vor avea loc între orele 12 – 14. Seara, de la ora 18, atmosfera va fi încălzită de Warm-up și DJ Zoleevee, iar de 19.30 pe scenă va urca Feli Donose cu Ansamblul „Timișul” & Orchestra „Lira”.

Ziua Europei este marcată în fiecare an, în 9 mai. Data marchează aniversarea momentului istoric reprezentat de „Declarația Schuman”, care a propus ideea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care ar face ca războiul dintre națiunile Europei să fie de neconceput. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/