„Atenții” de Paști și Crăciun pentru judecătorul Maldea! A recunoscut chiar el!

Arestat preventiv pentru o pleiadă de infracțiuni, constituire de grup infracțional organizat, luare de mită, complicitate la bancrută frauduloasă, fals intelectual și abuz în serviciu, judecătorul demisionar de la Tribunalul Caraș-Severin, Nicușor Maldea, le-a vorbit chiar el judecătorilor care l-au trimis în spatele gratiilor despre „atențiile” pe care le-a primit în timpul în care a înmrăcat roba.

Nicușor Maldea a sperat că va evita arestul preventiv, așa cum solicitaseră procurorii de la Combaterea Crimei Organizate. În acest sens, a încercat să facă dovada sincerității sale și a bunei credințe în momentul în care a dat declarații la Curtea de Apel București cu privire la „atențiile” primite de Paști și de Crăciun, deși erau aspecte acuzatoare la adresa sa. Faptul că nu a avut nicio reținere în a le povesti magistraților despre acele atenții ar fi trebuit să cântărească decisiv în opinia apărătorului lui Maldea. „A dat dovadă de o sinceritate deosebită!”, a susținut apărătorul său. Nu a fost chiar așa. Procurorul DIICOT a arătat instanței faptul că Maldea, fiind audiat de către organele judiciare, la ieșirea din sediul DIICOT București, a dezvăluit presei aspecte ale cercetărilor. Astfel,  el ar fi încercat de fapt influențarea persoanelor care urmează a fi audiate în cauză!

Vezi AICI ce le-a declarat Nicușor Maldea jurnaliștilor!

Având ultimul cuvânt în fața instanței înaintea deliberării, în ceea ce privește declarațiile pe care le-a făcut presei la ieșirea de la DIICOT, Maldea a arătat că atât el, cât și avocatul său au întrebat dacă are interdicția de a vorbi cu ziariștii și i s-ar fi spus că nu. Maldea a precizat că nu mai înțelege nimic din toate acestea, de ce i se reproșează acest lucru atât timp cât nu i s-ar fi interzis.

Esența problemei e cu totul alta și a punctat-o foarte bine procurorul DIICOT: „Inculpatul, în calitate de magistrat, de persoana obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, s-a folosit de funcția sa pentru a obține foloase patrimoniale și nepatrimoniale în mod repetat, în schimbul ajutorului dat grupării infracționale inițiate de către lichidatorul judiciar Ion Tudor!”

Nicușor Maldea a renunțat la funcția de judecător după ce a fost reținut într-un dosar de crimă organizată, alături de lichidatorul judiciar Ion Tudor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/