Prefectul de Caraș-Severin a fost ieri pe teren pentru a se asigura că lucrările de asfaltare din județ decurg conform graficului, în ciuda perioadei de criză sanitară și economică pe care o traversăm. Cristian Gâfu s-a oprit pe Drumul Național 58, acolo unde se toarnă asfalt pe tronsonul Păltiniș-Brebu. Încântat de ce a văzut, reprezentantul Guvernului Orban în teritoriu a dat asigurări că va fi în continuare cu ochii pe lucrările din Caraș-Severin.
2,84 de milioane de lei „înghite” drumul dintre Păltiniș și Brebu. Ordinul de execuție a fost dat în 7 aprilie, iar constructorul dă asigurări că totul va fi gata în termenul prevăzut în contract: începutul lunii iunie. Ieri, la controlul prefectului în teren, aproape 50% din lucrare era deja gata.
Din echipa de control au făcut parte, pe lângă prefectul Cristian Gâfu, și directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Caransebeş, Ioan Boba. Aceștia au verificat cum decurg lucrările pe DN 58, acolo unde se frezează asfaltul vechi, în strat de 4 cm şi se înlocuieşte cu un strat tot de 4 cm de covor asfaltic.
În total, la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, care gestionează județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, dar și porțiuni din Gorj și Mehedinți, vor ajunge de la Guvern 99 de milioane de lei. Anul acesta, aproape o treime din sumă este rezervată pentru drumurile din Caraș-Severin. Prefectul Gâfu dă asigurări că cel mai important proiect, reparația capitală a tronsonului de 15,4 km din DN 57, între Oravița și Nicolinț, va intra în lucru anul acesta. Licitația va avea loc în vară, iar în varianta optimistă în care va fi desemnat rapid un constructor, fără prea multe contestații, lucrările efective vor și începe în a doua jumătate a anului.
Prefectul îi asigură pe cărășeni că nu va mai tolera nicio abatere sau amânare a lucrărilor și că aceștia se vor putea bucura în sfârșit de o infrastructură rutieră normală pentru secolul 21. „Vreau să transmit un mesaj clar cetăţenilor judeţului, anume că şi pe timp de pandemie muncim şi ne asigurăm că judeţul merge înainte. Vom spori numărul controalelor în teren, pentru a ne asigura că peste tot se munceşte şi se respectă normele de siguranţă şi protecţie necesare pe timpul pandemiei. Prima mea preocupare este să văd că oamenii care muncesc nu sunt expuşi pericolului şi că beneficiază de toate echipamentele şi măsurile necesare pentru a fi protejaţi. În acelaşi timp, pentru a ne asigura că viaţa îşi va relua cursul normal, verificăm şi mersul lucrărilor şi de acum încolo vom fi din ce în ce mai prezenţi prin judeţ, pentru a putea lua contact direct cu problemele din Caraş-Severin şi pentru a găsi soluţii. Chiar dacă ne confruntăm cu situaţia generată de COVID-19, nu putem neglija restul sarcinilor pe care le avem la nivelul instituţiei”, a fost mesajul lui Cristian Gâfu după prima deplasare de acest gen în teren.