Atenție la scăldatul în locurile neamenajate! Semnalul de alarmă tras de ABA Banat

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Administrația Bazinală de Apă Banat atenționeză populația care locuiește și are acces la spațiului hidrografic Banat să evite scăldatul în locurile neamenajate sau în preajma lucrărilor hidrotehnice. Tentația în zilele toride este foarte mare mai ales pentru tineri, care se avântă în lacuri și râuri, punându-și astfel viața în pericol.

În această categorie de zone de scăldat periculoase intră lacurile de acumulare, iar atenționarea se referă și la persoanele care găsesc locuri naturale pentru plajă, răcorit sau pentru practicarea pescuitului. De reținut este faptul că pe unele lacuri și râuri se fac evacuări frecvente ale debitelor de apă, ceea ce produce curenți. De asemenea, pe multe dintre râuri există gresii și materiale balastiere periculoase.

„Lacurile de acumulare reprezintă un pericol pentru înotători în primul rând din cauza adâncimii mari a apei care produce diferențe majore de temperatură a acesteia între stratul de suprafață (care poate avea o temperatură agreabilă) și cel de adâncime (care are o temperatură scăzută). Aceste diferențe se percep brusc în fizicul înotătorului și pot fi fatale. De asemenea, lacurile de acumulare pot fi periculoase pentru cei care se aventurează în ele și din cauza curenților care se formează în timpul deversărilor şi a funcţionării hidrocentralelor. Persoanele care se află la plajă, la scăldat sau practică pescuitul în zonele neamenajate, în special în aval de lacurile de acumulare, se expun pericolului de înec în cazul apariției unor viituri.”, transmit cei de la ABA Banat.

1000x100 (3) 1000x100 (4)

Ca soluții, experții propun destinderile în zonele special amenajate și la ștrandurile autorizate să funcționeze în timpul pandemiei. De asemenea, ABA Banat a menționat că ignorarea indicațiilor precum „Scăldat și pescuit interzise”, aflate pe digurile lacurilor de acumulare din cele două județe din Banat, este plătită conștient de cei ce își asumă riscurile. „Evacuarea controlată a unor debite de apă din lacurile de acumulare se poate realiza oricând, ca urmare a înregistrării unor precipitații abundente în zone amonte de cele în care se efectuează deversări. Cursurile de apă reprezintă și ele un pericol pentru populația aflată la scăldat, atât din cauza colmatării şi a vegetaţiei din apă, cât și a gropilor create de exploatările de agregate minerale (balastiere). Barajele, bazinele de liniștire, stăvilarele, pragurile de fund, sau scările de pești nu sunt zone destinate activităților de agrement, fie că vorbim de înot, pescuit sau sporturi nautice.”, au completat cei de la ABA Banat.


Brantner 1000x100px Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/