Atenție, cade! Pericol la viitorul sediu al Centrului Speranța, ridicat de CJ Timiș în Timișoara

santier
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Polițiștii locali au amendat, vineri, societatea care desfășoară lucrări la imobilul care va găzdui Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța din Timișoara. Sancțiunea vine după ce polițiștii au surprins un muncitor care arunca lopeți pline cu praf de la ultimul etaj al clădirii aflată în construcție. 

În imagini se vede cum un muncitor aflat pe acoperișul clădirii în construcție aruncă, în mod repetat, lopeți pline cu praf, în exteriorul imobilului. Situația este cu atât mai revoltătoare cu cât în vecinătatea clădirii se află o școală.

Polițiștii au amendat societatea Escanord SRL cu 2.500 de lei.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„La fața locului, pe strada Cornelia Sălceanu, s-au deplasat polițiștii locali care au aplicat o sancțiune de 2.500 lei, conform HCL 333/2022, societății comerciale Escanord SRL pentru că nu a luat măsuri de udare a suprafețelor pe perioada lucrărilor, generând astfel praf în zonă.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

Clădirea aflată în construcție va fi noul sediu al Centrului Speranța, pe care CJ Timiș îl construiește pe strada Cornelia Sălceanu nr. 11. Șantierul ar trebui să fie gata anul viitor, în august.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/