ASU Politehnica revine pe Știința pentru meciul cu Pandurii. Pe „Dan Păltinișanu” se va juca fotbal la mijlocul săptămânii viitoare

ASU Politehnica revine, pentru finalul de tur de campionat, pe Stadionul Știința. În mod oficial, echipa pleacă de pe „Dan Păltinișanu” deoarece se apropie aniversarea din data de 4 decembrie, ziua înființării echipei de fotbal alb-violete.

Sâmbătă, meciul cu Pandurii se va juca de la ora 14, netelevizat. Urmează două partide în deplasare, una la mijlocul săptămânii, pe terenul celor de la Metaloglobus București, iar apoi una la Târgoviște, programată în 2 decembrie, la ora 14, televizat. Apoi, în jurul datei de 8 decembrie, urmează un meci acasă, cu Energeticianul. „Astăzi avem o întâlnire după-masă când vom mai discuta. Deocamdată, pentru cele două meciuri de anul acesta, am decis să revenim pe Știința”, ne-a declarat managerul Politehnicii, Marius Cociu. În 4 decembrie, echipa de fotbal a UPT împlinește 97 de ani.

Ripensia, în schimb, revine pe cel mai mare stadion din oraș

Timișorenii iubitori de fotbal vor mai putea vedea însă un meci de fotbal pe „Dan Păltinișanu” anul acesta. Ripensia va juca în 28 noiembrie (miercuri), de la ora 17, cu Farul pe cel mai mare stadion din oraș. Motivul este legat de faptul că jocul este unul televizat.

Sursa foto: facebook.com/pg/sspolitimisoara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/