Astăzi + verb = love?

Las deoparte discuția despre verbele hulite, dar folosite, lăsând și promisiunea că mă reapuc de plimbarea pe această cărare săptămâna viitoare. Între timp, am mai descoperit un verb. Îl adaug și pe el șiragului de curiozități ale momentului. Până atunci însă, trebuie să dau ascultare dorului de virgulă. Cum aș putea să nu-mi manifest libertatea de exprimare când îmi cad sub ochi două năzbâtii limbistice: „Astăzi, a fost aprobată decontarea cheltuielilor, iar Primăria Reșița (…)” (Deschide Resita (sic!), pagină de Facebook); „Astăzi, l-am avut invitat pe Ludovic Orban, primul-ministru (sic!) al României (…)” (Ion Marcel Vela, pagina de Facebook)?

Analizând și alte contexte, observ un soi de nevoie (care pare să caracterizeze și frazele cele mai simple) de a izola un complement circumstanțial de timp: „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii discută, marţi, cererea Danei Gîrbovan” (https://www.digi24.ro/stiri).

E adevărat că se pun (de obicei) între virgule complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat, dar această regulă nu trebuie nici generalizată, nici absolutizată. Un exemplu potrivit de izolare a unei secvențe circumstanțiale ar fi: Președintele de campanie și candidatul, înainte de aflarea rezultatului, nu păreau să fie prea liniștiți. E o diferență între acest exemplu și cel de mai sus, unde nu avem un complement inserat între subiect și predicat. Celui de mai sus i se aplică următoarea regulă: complementul circumstanţial de timp apare imediat după termenul regent (termenul cu care este în legătură: Când discută? Discută marți.) şi nu se desparte prin virgulă de aceasta. E simplu: Ne vedem marți. Fără virgulă.

Revin la triada subiect, predicat, complement circumstanțial de timp. Dacă subiectul e aşezat după predicat, complementul circumstanţial se intercalează între virgule numai când autorul vrea să atragă atenţia asupra lui. Nici această idee gramaticalicească nu trebuie aplicată irațional, ilogic, neargumentat. Trebuie percepută și luată în considerare diferența între: A venit repede salvarea. și A venit, pe neaşteptate, salvarea noastră. De asemenea: Ieri a fost duminică. și Înainte de a mânca, (eu) am băut un pahar mare de/cu apă. sau Astăzi mergem la mall. vs În zilele noastre, tinerii își petrec mai tot timpul prin malluri.

Așadar, e important să percepem nuanțele, contextul, elementele noi, schimbarea de topică sau o intercalare și, neapărat, diferența între cuvânt și locuțiune/secvență/alăturare de cuvinte. Astfel, se poate construi rapid o situație specială: „Filmul spaniol, timp de două ore, prezintă niște imagini extraordinare.” (https://www.dictie.ro). Perechea de virgule își găsește justificare aici întrucât secvența circumstanțială separă elementele ce alcătuiesc nucleul propoziției (subiectul și predicatul).

Chiar nu trebuie să exagerăm cu virgulele. Chiar nu trebuie să aplicăm o regulă pe negândite și chiar nu trebuie să urâm gramatica pentru că ne constrânge. Nu ne constrânge, dimpotrivă: ne învață să nu ne desprindem de logică, ne învață să fim rațional intuitivi, să facem analogii argumentate și să ne raportăm la context. Virgula nu trebuie pusă anapoda, aplicând o regulă auzită, absolutizată; acest semn grafic nu trebuie să devin un traducător generalist de respirații, un marcator de nostalgii și de suspine.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/