Persoanele cu dizabilități sunt integrate mai ușor pe piața muncii și în viața socială cu ajutorul Asociației Newco și Amicii.
Un concept tânăr atât în țară, cât și în străinătate, antreprenoriatul social, așa cum îl denumesc reprezentanții asociației, urmărește, pe lângă integrarea acestor persoane în câmpul muncii, și consilierea psihologică de care au nevoie, pregătirea profesională și inclusiv suportul consilierului vocațional.
Potrivit fondatorului asociației, președinta Maria Tănase, a fost nevoie de readaptare la noua situație. Conform noii legi în domeniu, firmele încă nu cunosc oportunitatea colaborării cu o entitate socială. Asociația Newco, cea care are suportul grupului de firme Centro Group, pe lângă faptul că integrează persoane cu dizabilități în propria unitate, realizează și consiliere pentru alte ONG-uri pentru a deveni mai numeroși cei care se implică în economia socială. Activitățile sunt atât pentru beneficiarii interni, cât și pentru beneficiarii externi sau potențialii beneficiari care ar avea nevoie.
Un antreprenor care deține 100% dintr-o companie are posibilitatea ca 90% să îi redirecționeze beneficiarilor, ca și caritate. Este de fapt un antreprenor cu o vocație, cu anumite talente antreprenoriale și prin vocația sa îndeplinește efectul caritabil, efect social. Nu e până la urmă business, este un business social, un concept nou.
„Să știți că în Europa este foarte des întâlnit. Înainte era denumit cooperativă, nu neapărat ca și formă. Exact ca la noi, sunt și țări în Europa în care încă funcționează, însă cooperativa însemna cu totul altceva, dar are același sens. Muncim toți ca să ne luăm ceva bani înapoi. Ăsta e conceptul, de cooperare în care toată lumea să câștige, adică beneficiarii proiectului. Cam asta a făcut și Legea 219 care are bazele în dreptul european și este o dimensiune, o axă de acțiune, de fapt, în care economia socială trebuie să prindă amploare. Să știți că nu doar în România este foarte tânăr acest concept, inclusiv în Uniunea Europeană sunt foarte puține țări membre care chiar activează și chiar reușesc să facă. Una este Austria și una este Italia, restul sunt cu foarte mulți ani în spate”, a declarat Maria Tănase.
În momentul de față asociația are înregistrate șase persoane cu dizabilități, care beneficiază de consiliere psihologică, de pregătire profesională și de suport al consilierului vocațional.
„Noi am creat postul după om, nu omul după post! Au venit, am avut buget și acum ne-am dori să facem mai mult, dar din nefericire nu avem o prosperitate atât de mare. Noi mergem strict pe zona business, pe zona de instituții avem colaborări, dar totul este gratuit, benevol, voluntar, nu avem avantaje. Foarte multă lume, când am deschis noi acum opt ani, spuneau: «Voi ați deschis ca să primiți subvenții, să aveți avantaje fiscale». Într-adevăr, în primul an am avut un suport de 600 de lei pentru fiecare angajat, dar a fost doar primul an și nu pentru asta am fondat noi asociația, nu pentru subvenții, ci tocmai pentru schimbarea și integrarea în muncă. Deci facem afaceri sau, mă rog, ne implicăm în mediul de business ca să generăm bani prin care să plătim, dar scopul nostru este demnitatea prin muncă pentru că pe lângă acel salariu care nu este foarte mare, e un salariu garantat, fix și constant, dar care îți asigură un trai la limită, un trai decent, este vorba de acea siguranță, respect și încredere în sine ”
Avem oameni care până să se încadreze la noi în unitate nu mergeau nicăieri fără mama sau fără tata, dar acum merg singuri și faptul că acum reușesc să vină la serviciu și să plece acasă și chiar să cumpere o pâine este o mare realizare pentru acea familie: să ai un copil deja adult cu retard care nu-și amintește strada pe care locuiește și dintr-o dată devine independent și te poți baza, este un avans, care dacă nouă ni se pare normal, ni se cuvine, pentru familia respectivă este un pas uriaș”, a mai precizat președinta asociației Newco și Amicii, marca socială 001 din Timiș.
Obiectivul de viitor al Centro Group este dezvoltarea în continuare a diviziilor create pentru a deservi diferite piețe și sectoare de consum din România și Europa cu un accent deosebit pe dezvoltarea sistemelor și platformelor de comerț online, încadrându-se astfel în trendul ascedent din ce în ce mai pregnant de utilizare a mediului virtual.