Asociația Look Inside a oferit „Ajutor pentru Viitor”! Ghiozdane nou-nouțe și rechizite pentru zeci de elevi din Orțișoara, județul Timiș

Zeci de elevi din Orțișoara, județul Timiș, au pășit în curtea școli cu ghiozdane nou-nouțe pline cu rechizite. Clopoțelul a sunat de bucurie pentru micuții proveniți din familii cu probleme financiare, datorită voluntarilor Asociației Look Inside din Timișoara. Dar și a oamenilor inimoși care au cumpărat pentru cei mici tot ce au avut nevoie pentru noul an școlar.

Gândurile voluntarilor Look Inside se îndreaptă la fiecare început de an școlar către elevii care au nevoie de sprijin. Chiar dacă anul 2020 le-a pus câteva piedici, au mers mai departe cu puținul pe care l-au avut și au inițiat proiectul „Ajutor pentru Viitor”.

La începutul lunii septembrie, au postat pe pagina de Facebook un album cu fotografii pe care erau scrise prenumele elevilor care au nevoie de sprijin și anul de studiu. La rândul lor, internauții au ales pe cine vor să ajute. Le-au cumpărat ghiozdane și rechizite, iar în prima zi de școală, 40 de copii au trecut pragul sălii de clasă mai pregătiți ca niciodată.

„Anul acesta am ajutat mai puțini copii decât de obicei. Din cauza pandemiei, bineînțeles. Primul motiv a fost că ne-am organizat mai greu, oamenii sunt mai sceptici, am observat că tendința de a dona este mai mică, probabil sunt mulți oameni care au rămas și fără locuri de muncă și e o perioadă incertă și din punct de vedere economic. Noi tot am hotărât să ajutăm, chiar dacă vorbim de mai puțini copii. Am ajutat în jur de 40 de copii de la Școala Gimnazială din Orțișoara.

Cu ajutorul doamnei învățătoare de acolo am primit lista cu copiii care au nevoie de ajutor la începutul anului școlar și am postat informațiile pe internet. Fiecare donator a avut posibilitatea să aleagă pentru cine dorește să cumpere ghiozdane și rechizite. Noi am făcut un necesar de rechizite pentru fiecare clasă. Ca în fiecare an, ghiozdanul a fost plin cu foarte multe lucruri. De obicei oamenii au cumpărat un ghiozdan plin cu rechizite plus o plasă cu caiete, creioane, acuarele, tot ce e necesar pentru un an școlar. Nu știm dacă vor merge la școală tot anul. Dacă se revine la varianta online, sigur au nevoie și de tablete”, a povestit, pentru www.expressdebanat.ro, Roxana Dorobanțu, membru în Asociația Look Inside.

Chiar dacă noul an școlar a început, pe parcurs au mai apărut solicitări.

Astfel, cei de la Look Inside spun că mai este nevoie de ghiozdane cu rechizite pentru nouă băieți: unul pentru clasa zero, două pentru clasa I, câte unul pentru pentru clasa a II-a și a IV-a și câte două pentru clasele a V-a și a VI-a.

Pentru cinci fetițe, au fost cumpărate ghiozdanele, dar mai este nevoie de rechizite. Trei eleve au nevoie de rechizite pentru clasa a III-a și două, pentru clasa a II-a. Cine dorește să cumpere lucrurile necesare pentru copilașii din pot accesa pagina de Facebook a Asociației Look Inside, sau pot lua legătura cu Alina la numărul de telefon: 0722943313. Cei mici sunt din Timișoara, Chevereș, Padureni și copii ai unor mămici singure.

De asemenea, se pot face și donații în conturile: RO70BTRL03601205717287XX pentru LEI sau RO11BTRLEURCRT0071728701 pentru EURO (cod SWIFT BTRLRO22), cu mențiunea „Ajutor pentru viitor”.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/