Ligile inferioare de fotbal nu au scăpat de repercusiunile pandemei de coronavirus. Reprezentanţii AJF şi-au dorit ca sezonul să poată să fie încheiat pe teren, dar acest lucru este aproape imposibil de realizat. Aceştia transmit însă că nicio echipă nu va retrograda din Liga a IV-a şi din Liga a V-a.
Decizia a fost luată de Comitetul de Urgenţă al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, compus din Romeo Malac, preşedinte AJF Timiş, şi vicepreşedinţii Ciprian Dan Trancă, Raul Ghiciulescu şi Ionel Poclid, întrunit miercuri, 27 mai.
Mai mulţi factori au contribuit la această hotărâre. În primul rând, instituirea stării de alertă pe teritoriul României, apoi solicitarea FRF de a transmite echipa campioană a Ligii a IV-a până la finalul lunii iulie, faptul că autorităţile nu au comunicat încă o dată certă pentru posibilitatea reluării competiţiilor de amatori, că majoritatea cluburilor şi asociaţiilor sportive nu pot respecta actualul protocol medical impus prin Ordinele Ministerelor Tineretului şi Sportului şi cel al Sănătăţii, opţiune exprimată de echipele participante în competiţiile organizate de AJF Timiş, prin completarea chestionarelor la cele trei niveluri competiţionale, Ligile 4, 5, 6.
Iată rezultatele chestionarelor completate de echipele participante în Liga a IV-a, Liga a V-a și Liga a VI-a
Liga a IV-a
Liga a V-a
Liga a VI-a