Asociația Firmelor Timișene își lărgește familia. O nouă casă și mai mulți membri

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Oamenii de afaceri, reprezentanți ai firmelor mici și mijlocii creează proiecte și dezvoltă parteneriate noi sub cupola unui brand care crește de la an de la an.

Înființată în anul 2017, cu peste 55 de membrii la ora actuală, asociația din Banat este copia fidelă a celei din Bihor, cea care i-a inspirat pe fondatorii timișoreni să dea naștere Asociației Firmelor Timișene.

publicitate online in ziar Express de Banat

16 antreprenori din diferite domenii de activitate au gândit o strategie pe termen lung, au creionat micul incubator de afaceri, invitând și restul semenilor să li se alăture. Pentru că oamenii din Timișoara au înțeles importanța înscrierii într-un club de business, activitățile organizate de AFTM au devenit tot mai intense și interesante, fapt pentru care numărul membrilor a depășit așteptările încă din primul an de existență.

„Avem o casă nouă, o clădire de coworking, unde membrii asociației au coagulat tot ce înseamnă mediul antreprenorial românesc. Pentru că firmele multinaționale sunt bine reprezentate la noi, în orice domeniu, cele mici sunt însă o voce prea joasă, pe care nu o bagă nimeni în seamă. Și astfel am considerat că este foarte util să fim o voce compusă din mai multe voci, încât să putem să reprezentăm și noi ceva în fața autorităților locale. Să ne spunem punctul de vedere, iar aceștia să țină cont de el.

Ne-am propus să creștem nu foarte rapid pentru că ne dorim o creștere sănătoasă. Intrarea în AFTM nu se face greu, dar suntem destul de selectivi în ceea ce privește calitatea partenerilor noștri și nici nu vrem să împovărăm cu taxe, ci atât cât să facem acțiuni și proiecte în folosul partenerilor.”, a declarat Cornelia Micicoi, unul dintre fondatorii principali ai asociației.

Asociația Firmelor Timișene, care de acum are sediul pe strada Cluj, numărul 7, Timișoara, dezvoltă și organizează lunar acțiuni și proiecte gândite atât pentru membri, cât și pentru comunitate, planuri despre care Nona, așa cum îi spun prietenii, a povestit:

„Am dezvoltat sfera de educație financiară, unde din cauza mediului concurențial și destul de învolburat am ajutat în acest sens. În colaborare cu BCR am făcut niște cursuri de finanțe pentru non finanțiști, deoarece pe piață pericolele sunt mari. Anul acesta a fost un an destul de tumultuos, cu contracții pe piață, cu lipsă de cash, cu impredictibilitate mai ales. Am trecut la întâlnirile bilunare, în care urmărim să facem networking, pentru că este mult mai ușor să lucrezi cu cineva pe care îl cunoști și să poți construi proiecte noi, chiar dacă se intersectează domenii diferite de activitate ale fiecăruia dintre membri.

Am avut de asemenea și prezentări de soft, pornite de la teama antreprenorilor mici care nu au crezut că lucrurile se pot dezvolta și într-o altă manieră decât cea clasică. Ei, nu-i așa! Softurile nu sunt chiar o sperietoare, nu mai sunt să nu le poți atinge. Asta am dorit, să fie prezentate produsele membrilor pentru ca toată lumea să înțeleagă că poate accede la aceste tipuri de soft. Apoi am avut proiectul – D’ale Porcului – un proiect de suflet pe care vrem să-l transformăm într-o tradiție, să-l promovăm cu tradițiile bănățene adevărate, a satului bănățean. Și desigur că ne-am orientat și spre sfera politică, gândind un proiect nou ce a avut ca scop interogarea mediului politic românesc, acțiune pe care desigur dorim să o continuăm”.

Asociația Firmelor Bihorene este membru fondator al Asociatei Firmelor Timișene, iar AFTM este membru fondator al Asociației Firmelor Sibiene.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/