Asociația ALMA din Moldova Nouă solicită sprijinul cetățenilor pentru hrana celor peste 100 de animale pe care le găzduiește

catei
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Asociația ALMA (All Life Matters Association) este o organizație neguvernamentală care se ocupă în principal de îngrijirea câinilor comunitari din orașul de la Dunăre, dar a primit la adăpostul organizat pe un teren privat și alte animale fără stăpân.

asociatia alma

Peste 100 de animale, dintre care 80 de câini, mai multe pisici, cai, vaci, oi și măgari, au nevoie de ajutor sub orice formă. Președintele ALMA, Monica Izvenari, a lansat un apel către iubitorii de animale, dar nu numai, de a sprijini activitatea membrilor Asociației și a voluntarilor care își dedică timpul și energia acestei cauze:

„Anul 2022 a ajuns deja la jumătate și până acum este cel mai greu an prin care trecem. Adopțiile sunt atât de puține, încă de anul trecut au scăzut dramatic, avem pui (mulți) salvați anul trecut care acum sunt deja mari și cu șanse foarte mici de adopție deoarece nimeni nu dorește câini mari, avem câini ce au trecut prin diverse boli și pentru că au rămas cu mici probleme (gestionabile) nu sunt doriți de nimeni pentru că nu vrea nimeni să își asume îngrijirea lor (chiar dacă acest lucru nu presupune nimic ieșit din comun), iar aceste animale ne pun în imposibilitatea de a mai lua alții. Suntem în situația de a ne zbate să le asigurăm cele necesare zilnic. Costurile sunt foarte mari iar donațiile din ce în ce mai mici. Asta se poate vedea și din numărul mic de persoane care reacționează la postările noastre pe Facebook. Singurul lucru la care stăm relativ ok e hrana câinilor și pisicilor care ne va mai ajunge câteva săptămâni. Orice altă cheltuială, salarii, cheltuieli medicale, reparații, țarcuri noi, datorii vechi (multe și mari), costurile de întreținere a mașinii, sunt o greutate pe care nu o mai putem duce. Conturile noastre sunt aceleași, pentru orice dorește să ne sprijine. Vă mulțumim”.

ASOCIATIA A.L.M.A 38006698

Eur: RO32BTRLEURCRT0396346001, swift BTRLRO22, or Lei: RO82BTRLRONCRT0396346001.

STPT job 1000x200

Paypal monicaizvanariu@yahoo.com

De reținut că Asociația ALMA este singura care asigură pe parcursul întregului an sterilizări gratuite pentru animale din județul Caraș-Severin. Astfel de campanii de sterilizare au mai fost inițiate în anii trecuți în Oravița, Bocșa și alte localități, dar din lipsă de timp, resurse materiale și personal, ele au fost limitate la a fi efectuate doar în orașul Moldova Nouă. Asociația are grijă de animale cu ajutorul voluntarilor, le asigură tratamentul, sterilizările, deparazitările – și toate acestea cu banii și donațiile venite din afara României, de la cele două asociații de protecție a animalelor partenere, care se află în Marea Britanie. Pentru adopții, câinii se pot vizita la cele două sedii: la cabinetul veterinar din Moldova Veche, nr. 509 și la adăpostul public din zona Vărad.

Se oferă și alte servicii contra cost: microcipări, vaccinări, deparazitări, tratamente medicale neinvazive, intervenții chirurgicale.

 

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/