Medicii din linia întâi de la Spitalul Municipal din Lugoj au avut parte de o experiență neplăcută cu un pacient recalcitrant, diagnosticat cu COVID-19. În vârstă de 70 de ani, bărbatul a vrut să sară pe geam motivând că nu mai vrea să stea în spital. A bruscat o asistentă și s-a comportat urât cu personalul medical care îi voia binele.
Pacientul, diagnosticat și cu diabet, a dezvoltat simptome de COVID-19 care i-au determinat pe doctori să îl transfere în secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Conducerea unității sanitare spune că astăzi a amenințat că pleacă din spital pe geam, chiar dacă era internat la primul etaj. Nu a vrut să se sinucidă, însă atât el, cât și soția par să nu creadă în boala COVID-19 și au solicitat externarea.
„A spus că dacă nu îl lăsăm să plece, pleacă pe geam. Dar, de fapt, geamul era la etaj. El nu voia să sară pe geam, să se sinucidă. Voia doar să plece. De la început a fost așa. Și când a fost internat săptămâna trecută în Secția de Boli Infecțioase tot așa a fost. Recalcitrant și el, și soția. Au spus că ne dau în judecată, că ei nu au coronavirus. Că nu e corect. Probabil că ei cred în virus, dar nu și în boală. S-a depreciat respirator, ieri a fost pus pe ventilație asistată non-invazivă. Mereu a reacționat neadecvat, și-a smuls catetere, a comentat că de ce nu i se dă să mănânce, dar el avea glicemia mare pentru că e și diabetic. Azi dimineață a sărit la o asistentă. Nu este normal. În primul rând nu este normal să sari la o femeie, și mai ales la un cadru medical de sex feminin care îți vrea binele”, a explicat, pentru www.expressdebanat.ro, Erwin Floroni, managerul Spitalului Municipal din Lugoj.
La fața locului au ajuns și autoritățile, iar în cele din urmă bărbatul a fost externat la cerere.