Asfaltările încep abia în mai! Stațiile de asfalt nu pornesc doar pentru plombări de străzi!

La Oțelu Roșu se lucrează în această perioadă la proiectul care vizează semaforizarea orașului, proiect aproape finalizat care va conduce la fluidizarea circulației.

În același timp însă, au fost depuse la Ministerul Dezvoltării spre finanțare două proiecte foarte importante, pe PNDL, vizavi de asfaltarea tuturor străzilor din oraș, în valoare de 3,4 milioane de lei, la care se adaugă TVA, și proiectul privind construirea unei grădinițe în cartierul Libertății. „Îmi doresc mult construirea acestei grădinițe și chiar am primit semnale foarte bune de la minister pentru nota de fundamentare foarte bună pe care am făcut-o. În grădinița actuală, copiii stau în condiții improprii. Pentru anul acesta chiar cred și sper totodată că proiectul privind asfaltarea străzilor din Oțelu-Roșu va fi semnat. Am făcut multe străzi în ultimii doi ani, dar, din păcate, cel puțin jumătate dintre drumurile din oraș sunt foarte proaste, iar din bugetul local nu ne-am permite niciodată să asfaltăm tot orașul”, a declarat primarul Luca Mălăiescu.

Pentru străzile Constructorilor, Libertății și 22 decembrie, administrația locală are un proiect care se ridică undeva la 700.000 de lei. Mai trebuie spus că s-au aprobat deja și sumele necesare pentru plombarea tuturor străzilor din oraș, numai că lucrările mai întârzie o vreme. „E o problemă care vine din faptul că cei care dețin stațiile de asfalt nu le vor porni pentru câteva mașini de care avem noi nevoie pentru plombarea orașului. Trebuie să așteptăm ca acești constructori să pornească stațiile de asfalt având lucrări în alte părți și atunci să luăm și noi asfaltul necesar pentru plombări, acest lucru având loc la începutul lunii mai, concluzie stabilită în urma discuțiilor pe care le-am avut cu cel puțin trei constructori ce dețin stații de produs asfalt”, a explicat edilul-șef.

Sursă foto: www.indiscret.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/