Asfaltări în ritm de melc! Primăria Lugoj peticește abia în mijlocul verii drumurile stricate în sezonul rece

lucrari de asfaltare SDM Timisoara

Cu o întârziere de numai „câteva” luni, Primăria Lugoj a demarat, în mijlocul verii, repararea drumurilor din mu­ni­cipiu, deteriorate în ano­­tim­pul rece. Lucrările au fost promise imediat după votarea bugetului (11 aprilie), licitația fiind derulată, după cum au anunțat autoritățile, în 4 aprilie.

Mai bine mai târziu, decât niciodată, chiar dacă nici primarul nu știe exact perioada în care se exe­cută și nici ce străzi sunt cuprinse în program. „Până la data de 8 iunie, toate asfaltările pe cele 93 de străzi se fac de către Primăria Municipiului Lugoj, printr-un contract cu firma Axela din Timișoara. Asfaltările au în­ceput din Cartierul ITL, Str. Bu­ziașului, Pasaj, Str. N. Ti­tulescu și se continuă cu celelalte 90 de străzi”, a precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.

Edilul a încurcat însă startul cu sfârșitul lu­cră­rilor și așa se face că la două zile după ce a fost anunțată finalizarea grandioasei campanii de plom­bare a a­proape 100 dintre străzile Lu­gojului, firma care se ocupă de lucrări a reușit doar să repare carosabilul de pe drumul de la intrarea dinspre Buziaș, în cartierul ITL și drumul Bu­zia­șului, inclusiv pasajul peste calea ferată. Nu s-a atins însă de Strada N. Titulescu și nici de intersecția de pe K. Wallisch, care au nevoie de reabilitări.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

În acest ritm, până la finali­za­rea plom­bă­r­ilor pe cele 93 de străzi a­nunțate, s-ar putea să se ter­mine vara și să intrăm din nou în sezonul rece.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/