În mai puțin de o săptămână, în comuna condusă de Mirco Ilie Lechici vor începe lucrările de asfaltare a 5,4 km de drum.
Dacă, în curând, lucrările la extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare cu branșare se apropie de recepție, proiectul în valoare de peste 2 milioane de lei plus TVA, prin PNDL, fiind tărăgănat de mai bine de doi ani din cauza lipsei de seriozitate a executanților, o altă activitate e gata să-nceapă pentru a le oferi condiții mai bune localnicilor din Răcășdia: asfaltarea străzilor interioare pe o întindere de mai bine de 5 km.
Contractul la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a fost semnat în luna mai 2017, valoarea la care se ridică întregul proiect fiind de peste 5 milioane de lei, fără TVA, urmând ca, săptămâna viitoare, să fie dat ordinul de începere a lucrărilor.
Actualmente, edilul Lechici mai are doar două drumuri de făcut pentru ca totul să fie pus la punct: unul la AFIR, pentru fișele de avizare, celălalt la Inspectoratul de Stat în Construcții: „Sperăm ca de săptămâna viitoare, luni, marți, să putem demara lucrările”, a subliniat primarul comunei Răcășdia pentru expressdebanat.ro.