Artă cu acul și cu ața, fotografie făcută cu stil sau viața ca în povești

Lavinia Galea, și-a găsit prin artă, propria voce și trăiește împlinită în fiecare zi. Și îi inspiră și pe alții.

Nu și-a imaginat la începuturi că pornind de la lucruri atât de simple, precum acul, ața, și mașina de cusut, poate crea o lume diafană, de basm, poate crea povești de iubire. Pentru că are o baghetă magică și asemeni personajului din poveste, cu o simplă atingere transformă nimicul în frumos, perlele și fetrul în podoabe pentru chipuri angelice de copii, metri întregi de dantelă, mătase și catifea, în veșminte de lux pentru sesiuni de fotografie, seturi de recuzită shabby chic.

În lumea modernă, internaționalizată, ocupația tinerei creatoare s-ar numi „outfits designer for fotoshooting”. Dar, indiferent de felul în care o numim, arta rămâne artă.

Creează mereu, plănuiește, organizează, îmbină culori, alătură forme, se așază la masa de croi înaintea altor lucruri înscrise pe lista de priorități. Pentru că într-o casă cu multe suflete, prioritățile sunt și mai multe!

Cum a fost întâlnirea, primul contact cu ceea ce urma să devină marea pasiune?

„În urmă cu aproape 10 ani, era perioada în care mă apucasem de hand made, fără mai așteptări, fără rețineri. Fără vreo întrezărire că ar putea însemna ceva pentru mine, că ar fi mai mult decât o întâmplare de moment, trecătoare. Și a devenit a doua mare pasiune a vieții mele, după cea de mamă. Nu știu cum, dar cele mai mari și mai importante lucruri care mi s-au întâmplat în viață, au venit ca din întâmplare. Daca cineva mi-ar fi zis, că mă voi cufunda în hand made ca într-o mare de iubiri… că sufletul meu se va îndrăgosti iremediabil, de ac și de ață, printre perle și dantele, că voi trăi din lucrul de mână și că această pasiune, îmi va curge prin vene ca un drog, ca un foc mistuitor, aș fi zis că fabulează.

N-am știut nici să pornesc mașina de cusut, atunci când am început. Mă credeam complet lipsită de talent sau vreo înzestrare și mi se pare atât de ciudat, cum pana la vârsta de 25 de ani, n-am simțit chemarea și n-am văzut nici drumul. Poate că abia atunci am fost pregătită, atunci mi s-au deschis ochii, poate ca atunci sufletul meu avea cea mai mare nevoie de asta, sau poate că a fost o întâmplare. Așa cum, după mulți ani descoperi o comoară ascunsă în grădina casei tale, în timp ce tu săpai cartofii, nu știu…”

Minunățiile realizate de Lavinia Galea, s-au făcut remarcate cu mulți ani în urmă, în mediul virtual, pe Facebook. Am admirat tot ce ieșea din mâinile ei, absolventă de Arte, la Oradea. I-am urmărit evoluția, creațiile, formele, alăturarea și îmbinarea culorilor. Adică rochițe, bentițe, elemente de decor pentru ședințe foto și m-am bucurat pentru comunitatea care creștea în jurul minunilor realizate cu elemente atât de simple, dar de mare efect.

    În timp, s-a dezvoltat un adevărat curent retro, astfel încât în prezent, creațiile Laviniei Galea sunt cerute și promovate de importanți artiști fotografi din țară, dar și din străinătate. De pildă, ținute pentru sesiuni foto, se regăsesc în portofoliul de imagini semnate de: Martina Špoljarić din Croația, Kornel Popa Photos-Ungaria, Mary Taylor-Retro Art Photography, Studioul Stianni din Galați, Retro Art Mamaia și multe altele. A devenit deja un brand, sub denumirea de „Lavinia Galea accesories”, iar cei interesați pot găsi colecția de creații pe Instagram.

„Poți opri ploaia să nu mai cadă, sau soarele, să nu te încălzească? Poți opri nebunia valurilor când se zbat, se duc și iar se întorc la tine cu aceeași intensitate și năvalnică, iubire? Cum să pui capăt tumultului care te arde pe dinăuntru, te mistuie și nu-și dă pace? Zi și noapte, mereu în tine, iți curge prin vene și trasează drumuri noi, despre care nici măcar nu știai că există? Am nopți întregi în care nu pot dormi, pentru că undeva, în mintea mea și-a făcut culcuș, amăgitoarea iluzie că pot da visurilor mele, viață, că pot picta în culorile iubirii, cu acul și cu ața, că pot crea.”

În ultima vreme, tânăra designer a dezvoltat o altă mare pasiune, odată cu achiziția aparatului performant și a unor accesorii valoroase, pasiunea pentru fotografie.

„Au fost zile speciale în care, am descoperit fotografia. Ca ancoră, ca pasiune, ca terapie pentru suflet. De fotografie m-am apucat, ca și de rochii, fără așteptări, fără să mă gândesc că ar putea însemna ceva pentru mine. Îmi este destul să știu însă, că mi s-a încredințat un miracol, că în vasul meu de lut imperfect și pătat, cu crăpături și pe alocuri deformat de viață și de lupte, că în mine, sticla goală și defectă, s-a ascuns o comoară. Comoara din vasul de lut…”

De câțiva ani, s-a mutat în Austria și locuiește într-o zonă cu multă natură în jur, cu mult verde, cu multă viață care palpită și care o inspiră. „De câte ori vedeam la prietenii mei fotografi din listă, cadre cu căprioare, mă topeam… Bănuiam că e destul de greu să te apropii de ele, fiind foarte sensibile la prezența omului. M-am dus însă către ele, așa cum sunt, cu inima deschisa și liniștită. Nu am să uit niciodată seara aceea. Eram liniștită da, însă mâhnită în mine, aveam „chestii pe suflet”. Nu m-am dus cu gândul că voi prinde vreun cadru rezonabil cât de cât, ci doar să le vad, să le analizez, să le simt. M-am așezat pe burtă în iarbă, destul de departe de locul în care, le-am văzut de multe ori  între câmpuri, lângă un firicel de apă și o margine de pădure. După o jumătate de oră, au apărut două căprioare tinere. Târâș pe burtă, încet, m-am dus spre ele. Bătea vântul, și bineînțeles că m-au simțit. Iarba înaltă prin care mă târam, nimic după care să mă ascund, vedere liberă.

Cu obiectivul Tamron 70-210 nu eram suficient de aproape, ca să pot trage niște cadre. M-am ridicat în genunchi și am stat așa, expusă, ochi în ochi, cu ele… iar inima îmi bătea ca nebuna, abia respiram. Mă priveau continuu și sub privirea lor, am simțit că trece curent electric prin mine, atât de plină de viață, atât de conștientă de viață eram, că ce simțeam și trăiam acolo, e viață. Nu aveam curaj să ridic camera. Târâș în genunchi și cu inima în gât, am venit tot mai mult spre ele încet, cu multe opriri. Ochi în ochi, tot timpul acesta, până am ajuns foarte aproape, chiar în fața lor. Atunci am simțit pentru prima dată în viața mea, că un animal sălbatic m-a acceptat. Am simțit cu fiecare celulă din mine, conexiunea emoțională dintre noi, încrederea. Atât de liniștitoare, de puternică în fragilitatea ei… eram toată lacrimi. Apunea soarele deja, se dusese lumina aceea blândă, știam că obiectivul meu nu va face față, și că acum e momentul să încerc ceva. Încet, cu grijă, cum ai atinge un copil speriat, am ridicat camera și am tras câteva cadre…” Emoție pură în imagini dar și în scrierea artistei, lăsate mărturie lumii virtuale!

Vorbeam de priorități? Ei, bine, în familia creatoarei, prioritățile sunt copiii. E mămică a șase suflete, ultimul sosit de curând. De fapt, așa cum mărturisește, cea  mai importantă pasiune, de la care începe și se desfășoară universul său, este pasiunea de a fi mamă. Pentru că, până la urmă, a lăsa viață în urmă, ăsta e rostul nostru, aici, pe pământ!

Sursa foto: arhiva personala Facebook

• Tweet
• Pin It