Arme albe și de foc la Reșița!

Pasionații de armament vor avea ocazia să ia parte la expoziția intitulată „Arme albe și de foc în colecțiile Muzeului Național Brukenthal”, organizată de Muzeul Banatului Montan Reșița, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal.

Evoluția arsenalului de război reprezintă un domeniu amplu, cu o vastă întindere în spațiul istoric, ce trebuie coroborat cu arta războiului. Artefactele expuse fac parte din colecția de Arme şi armuri a Muzeului Naţional Brukenthal, cea mai bogată și numeroasă colecție publică de acest fel din România şi cea mai mare din zona Transilvaniei. Piesele provin din ceea ce a reprezentat în perioada medievală şi modernă Arsenalul şi Camera de Arme a oraşului Sibiu, care aparține în momentul actual Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”.

Printre exponatele ce vor fi prezentate în cadrul expoziției se regăsesc arme albe, suliţe, halebarde, arbalete, precum și arme de foc cu mecanisme primitive de dare a focului, cum ar fi puştile cu fitil, puştile şi pistoalele cu cremene.

Vernisajul va avea loc miercuri, 24 aprilie, la ora 13, la sediul instituției din Reșița. Expoziția poate fi vizitată până în 20 iunie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/