Arafat i-a raportat lui Vela: Nu are cine să predea primul ajutor în școlile din România!

Ministrul de Interne Marcel Vela a transmis, în răspunsul la interpelarea deputatului PSD Cornel Lupașcu, că DSU i-a comunicat că este un număr mic de cadre didactice care pot fi instruite de reprezentanții Departamentul pentru Situații de Urgență pentru a preda apoi cursuri de prim ajutor în școli.

Social-democratul Cornel Lupașcu a adresat, la începutul lunii septembrie, o întrebare secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Raed Arafat, în contextul în care acesta afirma că trebuie găsită o soluție pentru a fi introdusă, treptat, în programa școlară cursurile de prim ajutor.

Astfel, ministrul de Interne Marcel Vela a consultat Departamentul pentru Situații de Urgență, care a transmis că este o lipsă de personal didactic, la nivel regional, pe care instituția să îl poată instrui, din punct de vedere teoretic și practic, în predarea cursurilor de prim ajutor în școli.

„Introducerea cursurilor de prim-ajutor în programa școlară reprezintă o măsură a cărei implementare trebuie să aibă impact pe termen mediu și lung. Pentru ca aceasta să fie viabilă, este necesar ca respectivele cursuri să fie susținute de personal bine pregătit, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

În acest sens, Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.) și structurile din coordonarea operațională pot să asigure un număr limitat de persoane competente care să participe atât la elaborarea curriculelor (gradual, pe niveluri de învățare), cât și la formarea formatorilor în acest segment, astfel încât, cu sprijinul D.S.U., să se desfășoare un proces de instruire «în cascadă» pentru a fi asigurată formarea, la nivel regional, a cât mai multor persoane (cadre didactice) care, ulterior, să susțină cursurile în referință la nivel de școală generală.

Astfel, apreciem necesară cooperarea între specialiștii Departamentului pentru Situații de Urgență, atât cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării, pentru identificarea soluțiilor optime de materializare și implementare a acestei măsuri, din punct de vedere al procesului de învățare, cât și cu alte structuri guvernamentale, pentru asigurarea resurselor necesare, la nivel național”, arată răspunsul DSU, transmis de ministrul de Interne pe 19 noiembrie deputatului PSD Cornel Lupașcu.

Social-democratul întrebase Departamentul pentru Situații de Urgență despre promovarea cursurilor de prim-ajutor în programa școlară și anume dacă „DSU poate pune oameni specializați în predarea cursurilor de prim ajutor la dispoziția școlilor interesate de organizarea cursurilor de prim-ajutor”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/