Arădean prins la Oravița cu peste 100 de kilograme de pește în portbagaj

Peste gasit in portbagajul unei masini.

Polițiștii din Oravița au descoperit peste 100 de kilograme de pește în portbagajul unei mașini oprite pentru control. Șoferul era un tânăr din Arad.

Polițiștii din Oravița au oprit sâmbătă, la ora 18.00, pentru control o mașină pe strada Cloșca din oraș. La volanul autoturismului se afla un tânăr de 20 de ani din județul Arad. În portbagaj a fost găsită cantitatea de 102 kilograme de pește de diferite specii, pentru care tânărul nu deținea documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost confiscată, fiind informați și reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin, care s-au deplasat la fața locului.

De asemenea, autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de deținere, transport sau comercializare fără documente legale a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește, iar polițiștii continuă cercetările.

Sursă foto: Arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/