Ei ar putea fi candidații PSD pentru primăriile Reșița și Caransebeș!

Foarte puțini dintre candidații PSD pentru primăriile din Caraș-Severin sunt cunoscuți până la această dată. Social-democrații au stabilit, în schimb, profilul candidatului pentru alegerile locale!

„Dată fiind iminența alegerilor locale, PSD Caraș-Severin urmează să-și definitiveze opțiunile pentru candidatura la funcțiile de primari, acestea urmând a fi făcute distinct pentru primăriile deja obținute de PSD și cele pierdute la alegerile din 2016, din ultimul Birou Electoral Județean eu făcând parte în calitate de locțiitor al președintelui. În opinia mea, desemnarea unui candidat pentru funcția respectivă ar trebui să pornească de la conștientizarea dublului statut al primarului, pe de o parte de agent al colectivității teritoriale, respectiv autoritate ce-i reprezintă pe alegătorii ce l-au ales, iar pe de altă parte de agent al statului, la nivel de comună, oraș sau municipiu, altfel spus, de autoritate ce reprezintă puterea statală. Înțelegerea completă a statutului primarului, în acord cu principiul autonomiei locale, impune stabilirea unui raport între consiliile locale și primar, astfel încât, candidații să fie pe deplin compatibili și să contribuie împreună la soluționarea problemelor de interes local. În acest sens, ar fi de semnalat o decizie mai veche a Curții Constituționale, respectiv 356/2002, prin care s-a statuat că este de neacceptat ca aceste autorități publice, primarul și Consiliul Local, să-și atace reciproc actele administrative emise în fața instanțelor de contencios administrativ”, a comentat social-democrata Gabriela Stuparu, fostul vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin.

PSD nu are la această oră stabiliți nici măcar candidații pentru cele două municipii, Reșița și Caransebeș, asta și pentru că rezultatele sondajelor de opinie nu le dau prea multe speranțe. Se cunoaște în schimb profilul celor care au putea candida pentru primăriile Reșița și Caransebeș sub sigla celor trei trandafiri. Potrivit Gabrielei Stuparu, „nu ar putea fi decât o persoană care a lucrat în administrație, de preferință chiar în interiorul instituției respective, compatibil actualmente cu statutul de candidat. Nu ar fi lipsită de relevanță nici desemnarea unui candidat care a ocupat sau ocupă funcția de consilier local sau care a excelat în mediul privat, demonstrând calități de lider”. Nu în ultimul rând ar fi de preferat să cunoască organizația locală a partidului, a mai spus fostul magistrat, astăzi în structura de conducere a PSD Caraș-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/