Ar fi pregătit județul în cazul unui accident tragic ca în Muntenegru?

În urma accidentului din Muntenegru, autoritățile locale au conștientizat că un astfel de eveniment se poate întâmpla și au încercat să monitorizeze resursele județului într-un asemenea caz. 

Accidentul grav din Muntenegru, soldat cu moartea a 19 personae, a fost un semnal de alarmă pentru toată țara și a determinat autoritățile să stabilească dacă ar putea face față unei tragedii asemănătoare. Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin s-a adunat astăzi în ședință și a stabilit dacă mașinăriile din dotare și personalul ar fi suficiente pentru un eveniment.

Trebuie să stabilim dacă am avea posibilitatea noi, ca județ, să intervenim într-o astfel de situație, ținând cont că numărul de victime a fost mare, deci trebuie să dispunem și de ambulanțe suficiente, și de locuri în spitale, și de salvamontiști suficienți”, a început discuția prefectul județului, Silviu Hurduzeu. Titus Susan, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, a precizat că am putea suplimenta atât mașinăriile din dotare, cât și personalul, pentru a reuși abordarea tuturor victimelor unui accident de acest gen. „Avem paramedici pregătiți și ambulanțe relativ suficiente, putem solicita și elicopterul dacă este nevoie. Dacă nu facem față, putem solicita sprijinul serviciilor de urgență din județele vecine”, a explicat Titus Susan. „O zonă de acest gen nu ar fi problemă pentru salvamontiști. Avem oameni suficienți, cu pregătire ca să scoată lumea dintr-o astfel de râpă”, a adăugat și Valentin Balaban, șeful Serviciului Salvamont Caraș-Severin.

Dacă dotarea și personalul ar fi suficiente, problema principală este lipsa semnalului în foarte multe zone populate de turiști. „Valea Cernei, Cheile Carașului, Cheile Nerei și chiar spre Slatina Timiș nu există semnal la telefon. Dacă s-ar întâmpla ceva, nu avem cum să anunțăm oamenii din această cauză”, a mai adăugat Valentin Balaban. „Din păcate, rezolvarea acestei probleme nu ține de noi. Este o problemă care depinde de operatorii de telefonie”, a precizat prefectul județului. Totuși, o variantă de rezolvare ar fi amplasarea unor telefoane fixe cu antenă exterioară în cătunele din acele zone, telefoane de existența cărora să știe populația și turiștii.

Foto: ziuaveche.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/