Având în vedere HG nr. 714 din 26 mai, 2022 persoanele fizice și juridice, proprietari a spațiilor conectate la un sistem individual de epurare au obligația de înscriere în registrul sistemului de epurare, în termen de 120 de zile de la conectarea la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate.
De asemenea, persoanele fizice și juridice care au construit în curți fose septice ecologice, sisteme cu mini-stații de epurare sau toalete cu bazin vidanjabil au obligația să se înregistreze până la finalul lunii noiembrie 2022 în Registrul de evidență a
sistemelor individuale adecvate pentru colectarea și epurarea apelor uzate și să informeze Primăria Municipiului Reșița.
Formularul de înscriere în registrul de evidență a sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate la nivelul UAT Municipiul Reșița se poate descărca de pe site-ul Primăriei Municipiului Reșița la adresa www.primariaresita.ro sau se pot obține, în format tipărit la sediul primăriei, Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în Piața 1
Decembrie 1918 nr. 1A, parter.
După completare, formularele se vor depune la registratura primăriei sau pe adresa de email gospodarie@primariaresita.ro.
Obligația înregistrării revine și proprietarilor de sisteme individuale adecvate construite înainte de intrarea în vigoare a prezentului act normativ, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului. În conformitate cu prevederile art. 23 a hotărârii menționate anterior, nerespectarea dispozițiilor art. 11 alin (1) și (2) și art. 15. alin. (2), constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.