Fotbal de Liga a II-a, în Valea Domanului!

Mutarea lui CSM Vâlcea la Reşiţa era dată ieri ca foarte puţin probabilă. În mai puţin de 24 de ore, lucrurile s-au schimbat radical!

Cătălin Rufă anunţa că nu mai vine cu echipa vâlceană în Valea Domanului şi nici şefii cluburilor reşiţene care s-au întâlnit ieri cu viceprimarul Crina nu mai erau la fel de optimişti. Surse din anturajul omului de afaceri au declarat în urmă cu puţin timp pentru expressdebanat.ro că totul este pus la punct şi că, în cursul zilei de luni, întreg lotul de jucători şi stafful tehnic se vor prezenta la Stadionul Mircea Chivu, unde vor face joncţiunea cu fotbaliştii din lotul FCM-ului. Nimeni nu se mai grăbeşte să facă declaraţii oficiale cu privire la această colaborare pe axa Vâlcea – Reşiţa, dar lucrurile sunt aproape sigure. În Govândari, nimeni nu se mai gândeşte la Liga a IV-a, drept dovadă, până la această oră, clubul nu a fost înscris pentru ediţia 2013-2014 a campionatului judeţean. Ultimele informaţii vin să confirme că Gloria va juca în Liga a III-a, în locul FCM-ului, care ,,promovează”, datorită colaborării cu CSM Vâlcea, în Liga a II-a.

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte de la reunirea lotului rosso-nerilor!

 

CITEŞTE ŞI: Strategie comună pentru fotbalul reşiţean! 

Viitorul fotbalului reşiţean se decide astăzi!

Echipele de fotbal din Reşiţa “promovează” şi “retrogradează” în fiecare zi!

 

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Singurii componenti rossoneri ai viitoarei echipei ce va evolua in Valea Domanului vor fi: Alexandru Pelici, Darius Miclea si Robert Tufisi! In rest, Victoras Iacob si ai sai vor face legea pe “sanctuarul“ resitean calcat de un Mircea Chivu, Dorinel Munteanu, Stefan Iovan, Cristian Chivu, Mihai Zsizsik…Unde sunt vremurile cand ridiculizam pe cei din Valcea?

  2. LuxPhotoFuchs says:

    Balamucul continua…..Ziarul “Arena valceana“ consemneaza:

    Cătălin Rufă, acţionarul majoritar din Zăvoi, s-a sucit: „CJ Vâlcea şi Primăria Râmnicului trebuie să facă front comun şi să susţină Damila pentru ca judeţul să aibă o echipă de Liga I”15.07.2013 • Liga II • Fii primul care comenteaza

    Vine Damila în Zăvoi? Pleacă Rufă la Reşiţa? Ce se va întâmpla cu lotul de jucători, dar şi cu Centrul de copii şi juniori care lansează talente pe bandă rulantă ? Acesta sunt doar câteva dintre întrebările la care, zi de zi, vâlcenii încearcă să le găsească răspuns. Recent, Cătălin Rufă, acţionarul principal al clubului din Zăvoi, a declarat că este sătul de certurile dintre taberele politice din Râmnic şi că vrea să plece, pentru a avea, în sfârşit, linişte. Interesant şi, totodată, ciudat este faptul că acesta pare tot mai decis să părăsească Râmnicul, cu scopul de a începe o colaborare fructuoasă şi de lungă durată cu autorităţile din Reşiţa

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/