Aproape 3 milioane de lei, bani de la CJ Timiș pentru cultele religioase

biserica

Consilierii județeni au aprobat regulamentul pentru acordarea sprijinului financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România. Suma disponibilă pentru acest an se ridică la 2,8 milioane de lei, bani care provin din bugetul local al județului pe 2022. 

Banii sunt alocați în conformitate cu prevederile ordonanței care stabilește formele de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România.

„Astfel, propun spre aprobare proiectul de hotărâre privind regulamentul pentru acordarea sprijinului financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România , din bugetul local al județului Timiș pe anul 2022 și acordarea sumei de 2.800.000 lei din bugetul local al județului Timiș pe anul 2022, unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România.”, se arată în documentele care însoțesc hotărârea adoptată de consilierii județeni în ședință extraordinară.

Sprijinul financiar poate fi folosit pentru construirea ori repararea lăcașelor de cult si a lucrărilor de pictură, conservării și întreținerii bunurilor de patrimoniu, construirii, amenajării și reparării clădirilor având destinația de așezăminte de asistență socială și medicală ale unităților de cult, construirii și reparării sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult și construirii și reparării sediilor unităților de învățământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/