Aproape 10.000 de lei indemnizație pentru copiii unui persecutat politic! Cărășenii nu se înghesuie să își ceară drepturile!

deportati
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Rudele de gradul întâi ale persecutaților politic pot beneficia de sume serioase de bani, însă majoritatea dintre ei nu cunosc legea. Spre exemplu, în Caraș-Severin, trei frați primesc în total peste 29.000 de lei pentru că tatăl lor a făcut ani grei de închisoare pe motive politice.

Doar puțin peste 3.000 de persoane din Caraș-Severin, dintre care 463 de titulari, primesc în prezent drepturi potrivit decretului-lege 118/1990. 237 de beneficiari sunt soţi și 2.349 sunt urmași. Deși este vorba despre sume serioase de bani, puțini cărășeni știu că pot beneficia de ajutor din partea statului. De la începutul anului 2022 până la finalul lunii octombrie au fost înregistrate un număr de 861 de solicitări, dintre care 622 de cereri au fost admise, 185 de cereri au fost respinse, iar 7 cereri au fost direcționate altor județe, luându-se în considerare domiciliul solicitantului. În ceea ce privește tipul persecuției, situația este următoarea: 14 cereri (soţ/soţie supravietuitoare) care au fost admise, 847 de cereri depuse de urmașii-copii ai celor persecutați politic, din care 615 cereri admise, 185 cereri respinse și 47 în curs de soluționare.

Cu toate acestea, Caraș-Severinul este unul dintre județele cu numărul cel mai mare de cereri pentru că a fost cel care, alături de Timiș și Mehedinți, a avut cele 40.000 de persoane care au fost deportate în Bărăgan în noaptea de 17-18 iunie 1951, noaptea de Rusalii, astfel că cele 3 județe au avut și un număr mare de cereri. La fel, din Caraș-Severin au fost și foarte mulți din cei 33.000 de șvabi bănățeni care au fost deportați în URSS după terminarea războiului pentru reconstrucția țării lor.

Potrivit legii, se acordă câte 700 de lei pentru fiecare an de persecuţie politică în care o persoană:

– a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
– a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
– a fost strămutată într-o altă localitate;
– a participat în acţiuni de împotrivire cu arma în mână şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964.
– a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
– a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului.

Pentru stabilirea măsurii de internare în spitale de psihiatrie sau stabilirea de domiciliu obligatoriu, cuantumul indemnizaţiei este de 350 de lei pentru fiecare an de persecuţie suferită. Soţul/Soţia celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale ţărăneşti ori decedat, din categoria celor dispăruţi sau exterminaţi în timpul detenţiei, internaţi abuziv în spitale de psihiatrie, deportaţi, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

STPT job 1000x200

Stabilirea calităţii de persoană persecutată politic se face de către comisia constituită la nivelul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraș-Severin. Din cadrul acestei comisii fac parte directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraș-Severin, în calitate de preşedinte, şi 4 membri, dintre care un membru desemnat de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin. Unul dintre membrii comisiei trebuie să aibă studii juridice. Această comisie își desfășoară activitatea în prezența a  două treimi din numărul persoanelor care o alcătuiesc și propune, cu acordul majorității membrilor prezenți, admiterea sau respingerea cererii. Acordarea drepturilor sau respingerea cererii se stabilește prin decizie a directorului executiv al agenției județene pentru plăți și inspecție socială.

elena solomonesc

„Suma cea mai mare pe care o primește un copil în Caraș-Severin, și sunt 3 frați, copiii unui persecutat politic cu adevărat grav, care a avut mulți ani de pușcărie, este de 9.700 de lei de fiecare copil, deci este o sumă mare. Dacă titularului i s-ar fi cuvenit 8.000 de lei și copiii sunt 5, fiecare copil va primi 8.000, nu se împart între frați, dar este un efort și poate undeva s-ar mai putea lucra, în sensul că, de exemplu, copiii al căror părinte a murit pe front, sau prizonierat, sau deportat primește 500 de lei. Nu e ok pentru că sigur a avut o viață mai grea decât acei copii ai căror părinți totuși s-au întors. Poate legislativul se va apleca asupra acestui subiect și va face ceva.”, a explicat Elena Solomonesc, directoarea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin.

„E lege, legiuitorul a gândit, a decis, e o recompensă, sunt persoane care au suferit. Doar în Bărăgan, dintre bănățeni, au murit 1.700 de oameni, dintre care aproape 200 de copii, dintre șvabii bănățeni deportați în URSS au murit 5.000 de oameni. Au fost condiții cumplite, deportările s-au făcut în mijlocul iernii, odată cu 15 ianuarie au început și au durat o perioadă. Până au fost duși a durat săptămâni, călătoria a fost în condiții cumplite, și statul român și-a recunoscut vina, să zicem așa, deși s-a opus vehement prin premierul de atunci acestei deportări. Au fost ani foarte grei și România continuă, spre deosebire de multe alte state, să își asume responsabilitatea și chiar și în zi de astăzi chiar și copiilor le oferă aceste despăgubiri și nu sunt deloc de neglijat.”, mai spune Solomonesc.

Mai există un motiv pentru care cererile sunt totuși puține: oamenii nu știu că au avut rude care au suferit din motive politice. Sunt chiar și frați care nu vorbesc între ei despre acest drept, deși fiecare ar beneficia de aceeași sumă, banii nu se împart între rude. „Am avut surpriza să îmi spună că frați nu au spus unul altuia despre oportunitatea primirii acestor despăgubiri. Noi nu vrem sub nicio formă, chiar dacă însemnă muncă pentru noi în plus, să cenzurăm, dimpotrivă m-am adresat și mă adresez în continuare celor care sunt în drept să își ceară dreptul pentru că dacă e lege, e lege și legea trebuie să o respectăm fără problemă. Încă sunt puține cereri. Cei care depun acum au pierdut deja 2 ani. Cei mai mulți invocă faptul că nu au știut. Fratele, sora, cumnatul, alte persoane din sat nu le-au spus. Încă sunt persoane care vin și spun că nu au știut.”, a mai explicat Elena Solomonesc.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/