Aplicația ce sprijină victimele violenței domestice, folosită de zeci de mii de ori de la lansare

victim, domestic violence and abuse concept man threatening with fist to crying woman on floor scared and terrified in domestic violence

Peste 10.000 de români folosesc activ aplicația Bright Sky RO. De la lansare și până în prezent, aplicația a fost utilizată de aproape 32.000 de ori, de românii care sunt victime ale violenței domestice sau de către cei care aleg să raporteze astfel de situații.

Aplicația Bright Sky RO oferă asistență și sprijin specializat victimelor violenței domestice, persoanelor aflate într-o relație abuzivă sau celor care sunt îngrijorate pentru o astfel de persoană.

„În perioada ianuarie – septembrie 2022, în România au fost emise 9.771 de ordine de protecție provizorii, cu 20% mai multe față de primele 9 luni ale anului trecut. Cea mai mare pondere în sfera violenței domestice o au faptele de lovirea sau alte violențe, urmate de  amenințare.  Secțiunea în care sunt explicate formele de abuz este cea mai utilizată din cadrul aplicației”, aflăm de la Poliția Română.

Bright Sky RO este singurul instrument digital gratuit care vine în sprijinul victimelor violenței domestice din România. Aplicația fost lansată de Fundația Vodafone România, în parteneriat cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania, în luna mai 2020.

 „Prevenirea violenței domestice constituie o prioritate a Poliției Române. Aplicația Bright Sky RO oferă informații utile atât victimelor, cât și specialiștilor în domeniu. În plus, aceasta permite stocarea și protejarea probelor, în eventualitatea unui viitor demers juridic. Recomandările preventive vizează toate formele de abuz și sunt ușor de accesat pentru toți cei care vor să ajute sau să iasă dintr-o situație de risc”, a declarat comisar-șef de poliție Stănică Sorin, directorul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

„Bright Sky RO are o puternică latură de educare, de conștientizare a problemei și de informare, îndrumare. Victima află, concret, care sunt pașii pe care trebuie să îi urmeze, atunci când decide să iasă dintr-o relație abuzivă. Mai mult de atât, victima găsește aici sprijin direct la autorități și servicii de asistență. Aplicația poate fi ștearsă și reinstalată, ori de câte ori este nevoie, fără să se piardă nicio informație”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

Bright Sky RO permite apeluri rapide către servicii de asistență. De la lansare, 319 persoane au sunat la 112 și au găsit sprijin, direct prin intermediul aplicației. Funcția „Jurnalul meu”, prin care pot fi trimise poze, video-uri sau fișiere audio în mod sigur, fără riscul de a fi vizualizate de alte persoane, a fost utilizată de 637 de ori. Materialele încărcate aici pot să fie folosite ulterior, ca dovezi, pentru a documenta abuzurile în fața organelor de anchetă sau în instanțele de judecată.

Potrivit datelor Poliției Române, la nivelul țării noastre, în primele 9 luni ale acestui an, cea mai mare pondere în cadrul infracțiunilor din sfera violenței domestice o au faptele de „lovirea sau alte violențe” – 63%, urmate de ,,amenințare” – 12% și „abandon de familie” – 10%.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/