Apel de urgență și un nou traseu spectaculos la Gârnic realizat prin intervenția deputatului Ștefan Bouda din partea minorității cehe!

YouTube video

Până în anii recenți, Gârnic a fost cea mai mare comunitate cehească din Banat și singurul sat cehesc reședință de comună dintre toate cele 6 sate fondate de cehi în sudul Banatului la începutul secolului al 19-lea.

Apel de urgență și un nou traseu spectaculos inaugurat la Gârnic realizate prin intervenția deputatului Ștefan Bouda din partea minorității cehe!

©Cosmin Odorescu, Express De Banat

De asemenea, Gârnicul a fost primul sat cehesc care a devenit un hub pentru turismul tematic în special din Cehia dar și locația celui mai mare festival de rock din Banatul rural până de dinainte de pandemie.

Garnic, Clisura Dunarii

©Express De Banat

Gârnicul de asemenea abundă în atracții naturale spectaculoase, pe teritoriul său administrativ aflându-se trei dintre cele mai importante atracții naturale și obiective turistice ale Clisurii Dunării – emblematicele cascade Burăul Mare, Modăvița și celebra Grotă a Haiducilor, unul din locurile de ascunziș ale faimosului haiduc, Adam Neamțu.

Cascada Modavita

©Cosmin Odorescu, Express De Banat

Patria cailor grei și semigrei, a produselor lactate de top, a balurilor de avengură, Gârnicul, deși depopulat, a mai adăugat o cireașă la tortul turismului tematic și anume deschiderea unui nou traseu care leagă satul, și implicit Clisura Dunării de Valea Almăjului și spectaculoasele obiective de acolo – Cheile Nerei, Cascada Bigăr, Beușnița, Văioaga, Lacul Dracului, Ochiul Bei și așa mai departe, prin intervenția unui om politic cărășean, originar din Gârnic – Ștefan Bouda, deputat în Parlamentul României din partea minorității cehe.

5 garnic sopot

©Cosmin Odorescu, Express De Banat

Un singur obstacol în calea aducerii Gârnicului la gloria de odinioară din punct de vedere al îmbunătățirii calității vieții locuitorilor dar și a dezvoltării pe mai departe a turismului tematic / etnografic, și anume asfaltarea drumului județean DJ571A a fost subiectul unui semnal de alarmă tras de mai mulți reprezentanți din parlamentul României și primari locali din nou, la inițiativa lui Ștefan Bouda.

3 garnic sopot

©Cosmin Odorescu, Express De Banat

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/