Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din locuințe azi-noapte, după ce în jurul orei 2.00 a izbucnit un incendiu pe strada Odobescu din Timișoara. Din primele informații, cel puțin două apartamente și o magazie au ars. Unii dintre locatari dormeau când au ajuns pompierii și au fost scoși afară chiar de salvatori.
Mai multe persoane au fost suspectate de intoxicație cu fum și au primit ajutor de la paramedicii și pompierii ajunși la fața locului, dar au refuzat transportul la spital. 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru stingerea flăcărilor, însă accesul salvatorilor a fost extrem de dificil din cauză că imobilul este unul foarte vechi, cu curte interioară.
Apelul la 112 a fost făcut de un șofer de taxi care locuiește în zonă, acesta a văzut flăcările și a alertat autoritățile. Primele cercetări ar arăta că focul ar fi pornit de la o magazie în care un locatar depozita tot felul de materiale, dar ancheta nu e finalizată.