Apar 35 de noi posturi de asistenţi medicali la Spitalul Judeţean! Dar toate sunt (ca şi) ocupate!

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa a solicitat Consiliului Judeţean Caraş-Severin, printr-o adresă trimisă în cursul acestei luni, modificarea statului de funcţii al celei mai mari instituţii medicale din judeţ.

În principal, se doreşte transformarea unui număr de 35 de posturi contractuale de execuţie ocupate de personalul contractual angajat în cadrul SJUR ca urmare a promovării examenului de grade sau trepte profesionale de către 35 de asistenţi medicali debutanţi.

„Actualele fişe de post ale angajaţilor respectivi vor fi modificate, prin completarea cu atribuţii de o complexitate mai mare, iar contractele individuale de muncă vor fi modificate în mod corespunzător, prin act adiţional“, explică Silviu Hurduzeu, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a iniţiat un proiect de hotărâre în acest sens.

Dând curs solicitării SJUR, Hurduzeu este de acord că se impune modificarea celor 35 de posturi din statul de funcţii ocupate de asistenţi medicali debutanţi, prin transformarea în posturi de asistenţi medicali. Cele 35 de promovări vizează mai multe secţii ale spitalului: Medicină Internă – 3, Chirurgie Generală – 10 (din care 7 în Compartimentul Blocul Operator), Ortopedie-Traumatologie – 2, Urologie – 3 (din care 1 la Blocul Operator), Cardiologie – 3, Diabet, Nutriţie, Boli Metabolice – 1, Oncologie – 3, Neurologie – 1, Psihiatrie – 1, Boli Infecţioase – 2, Laborator Analize Medicale – 2, Laborator Radiologie şi Imagistică Medicală – 4. Totodată, un post vacant de medic primar, specialitatea A.T.I., va fi transformat în post de medic specialist, specialitatea hematologie.

Toate aceste modificări, aprobate deja de Consiliul de Administraţie al SJUR, „au loc în cadrul numărului maxim de posturi aprobat cu încadrarea în cheltuielile de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobate“, ne asigură Silviu Hurduzeu, al cărui proiect de hotărâre va fi cu siguranţă votat în şedinţa CJ de la sfârşitul acestei luni.

Ca urmare a acestor modificări, Spitalul Judeţean va rămâne tot cu 1491 de posturi, dintre care 60 de funcţii de conducere şi 1431 de funcţii de execuţie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/