Obținerea unei finanțări prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este tot ceea ce-și dorește de la noul an primarul comunei de pe Valea Almăjului, Alexandru-Vichentie Albu.
Trei proiecte de investiții au fost depuse de administrația locală din Bănia pe programul lansat de Ministerul Dezvoltării, prin care unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural pot accesa fonduri pentru modernizarea infrastructurii locale. Așadar, Albu a solicitat fonduri pentru alimentare cu apă a satului Gârbovăț și suplimentarea sursei de apă la Bănia, precum și pentru introducerea sistemului de canalizare în comună și asfaltarea drumului comunal Bănia – Eftimie Murgu.
„Ar fi multe de făcut în comună, însă și la noi, ca și prin alte părți, problemele sunt legate de bani. Bugetul nu este mare, iar neajunsurile sunt multe. Pentru mine, prioritare sunt apa, canalizarea și drumurile. Dacă proiectele depuse de noi pe «Anghel Saligny» vor intra la finanțare, atunci măcar o parte din infrastructură va fi pusă la punct. De fapt, nici nu-mi doresc mai mult, pentru că, lucrări mai mărunte, vom face și din bugetul local. Iar anul acesta vom începe cu drumurile agricole, pe care dorim să le reparăm. Nu le vom putea face pe toate, pentru că nu sunt puține la număr, dar măcar pe cele principale.”, ne-a declarat primarul comunei Bănia, Alexandru-Vichentie Albu.