Apa potabilă, prioritatea zero pentru comuna Berlişte

Având în vedere că unele localități din cadrul UAT-ului condus de Nicolae Orăvicean se bazează în principal pe apa din fântânile forate la mică adâncime, iar acestea sunt contaminate cu nitrați și nitriți, punând astfel în pericol sănătatea locuitorilor, reprezentanții administrației publice locale au demarat o acțiune de forare la mare adâncime menită să asigure o apă de o calitate net superioară.

Prin intermediul unui proiect de apă și canal care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai a locuitorilor comunității cărășene se urmărește asigurarea apei potabile pentru cei din Rusova Nouă și Rusova Veche, urmând ca apa nepotabilă existentă să fie folosită doar în scop menajer, precum și în cazul unor situații de urgență, cum ar fi incendiile.

„Unul din obiectivele importante rămâne acela de a finaliza întregul sistem de rețele publice (apă și canal) și așteptăm să ni se aprobe proiectul care vizează canalizarea și apa potabilă pentru Rusova Nouă și Rusova Veche, acolo unde nu există apă potabilă în fântâni. Aceste fântâni vor fi folosite în cazul situațiilor de urgență, spre exemplu, pentru stingerea incendiilor, întrucât apa nu este bună, fiind plină de nitriți și nitrați din cauza infiltrațiilor provocate de agricultura modernă pe bază de îngrășământ chimic. Noi marjăm pe forajul deja existent (260 de metri adâncime) și vom mai avea un foraj, dacă proiectul depus se va aproba. În situația în care vom reuși racordarea tuturor locuitorilor la rețeaua principală, problema apei potabile în cele două localități va fi rezolvată.”, a explicat Nicolae Orăvicean, șeful administrației publice locale din Berliște.

Sursa foto principal: replicahd.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/