Apa miraculoasă, care tratează hipertensiunea

Apa din localitatea Rusova Veche este un adevărat leac, susțin localnicii. Asta, după ce, problema alimentării cu apă a satului Rusova Veche, comuna Berlişte, un sat având sub 100 de locuitori, nu a putut fi rezolvată de autorităţi, ani de zile.

Oamenii se otrăveau încet cu nitriţii din apa de suprafaţă, rezultat al poluării cauzate de îngrăşămintele chimice, dar şi prezenţa latrinelor şi grajdurilor lângă fântânile cu apă, care făceau ca apa să nu mai fie potabilă. Majoritatea bolilor grave şi a deceselor premature la bebeluşi au fost puse pe seama calităţii proaste a apei.

După ani de zile în care a văzut cum oamenii din satul cu mai puţin de 100 de locuitori sunt condamnaţi să bea apa otravită, inginerul Simion Deteşan a decis să caute, ajutat de specialişti, apa necontaminată.

La iniţiativa sa, a fost construită, în primavara anului 2010, o fântână la o adâncime de 100 metri, menită să rezolve problema apei potabile pentru această comunitate. Dar apa din adâncuri s-a dovedit a fi, nu doar bună de băut, ci şi un adevărat leac pentru boli de tot felul.

În prezent, această apă atrage zilnic tot mai mulţi consumatori, din tot Banatul, inclusiv pe cei care locuiesc în localităţile din Serbia, lângă frontiera cu România.

„Testată în laborator, apa s-a dovedit a avea în cantităţi mici toate elementele esenţiale organismului: fier, magneziu, seleniu, calciu, mangan, oxigen dizolvat şi altele. În plus, apa are un PH de 7, 59 fiind catalogată apă alcalină”, ne-a declarat ing. Simion Deteşan.

Afirmaţiile oamenilor despre puterea vindecătore a acestei apei ne face să afirmăm că într-un loc sfânt din Caraş-Severin, ascuns milioane de ani, a fost adus la suprafaţă leacul universal.

Localnicii susţin că circa două pahare de apă consumată zinic, în special dimineaţa, le dă vigoarea necesară pentru tot restul zilei. Pietrele la rinichi se diluează, glicemia, şi hipertensiunea se reglează, artrita dispare, fierea nu mai creiază probleme, tulburările sexuale şi depresia dispar.

„Am avut probleme mari cu rinichii, iar de un an, de când o beau, nu mai am nicio problemă de sănătate. Şi vecinul meu, care a avut probleme cu diabetul, acum se simte bine. Cred că e miraculoasă apa asta! De fapt, toţi care vin să ia apă de aici spun aşa”, a afirmat unul din localnici. Toate acestea sunt întărite şi de preotul paroh Mihai Sima.

„Această apă le întrece pe cele din comerţ. Am făcut experimente, iar această apă te revigorează. Este primul lucru pe care îl simţi atunci când o bei”, spune Mihai Sima.

FOTO: TVR Info

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/