Apă mai curată! Programul de deznisipare a fântânilor publice va fi reluat

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că în perioada următoare pe raza municipiului se vor executa primele lucrări de deznisipare din acest an la mai multe fântâni publice de alimentare cu apă. Programul se va derula în două etape, pentru prima fiind deja stabilite cartierele unde urmează să se acționeze. O nouă serie de lucrări este prevăzută pentru toamnă, la alte trei sau patru fântâni.

„Am primit o comandă pentru curățarea și decolmatarea la adâncime a cinci fântâni din cartierele Micro II, Micro IV, Stadion I, Stadion III și Splaiul 1 Decembrie 1918. Lucrările vor începe peste câteva zile și vor cuprinde inspecția video la adâncime, decolmatarea și deznisipare la punctul de captare, verificarea pompelor și a echipamentelor hidraulice, precum și înlocuirea componentelor, unde este cazul. La fiecare fântână este nevoie de două-trei zile pentru o revizie completă. În cel mult o lună de zile lucrările ar trebui finalizate”, a explicat Valentin Mocanu, din cadrul Formin Caransebeș.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Societatea are din 2017 semnat un contract cu Primăria Lugoj, pentru întreținerea celor 38 de fântâni din municipiu. În anii anteriori au fost deznisipate alte 17 fântâni, nouă în 2018 și opt anul trecut. Acțiunile de deznisipare la fântânile de alimentare cu apă sunt recomandate, o dată la doi-trei ani, pentru a menține în parametri optimi, potabilitatea apei.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/