Agenția Națională pentru Resurse Minerale a închis în mod aberant robinetele celor mai importate izvoare termale din Băile Herculane acum un an și jumătate!
Decizia stupidă a șefilor din ANRM e analizată abia în primă instanță în sălile de judecată, ceea ce înseamnă că până la o decizie definitivă mai pot trece ani. Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăria Băile Herculane caută soluții și chiar se asociază în vederea obținerii licenței de exploatarea și livrării apei cu efect terapeutic către bazele de tratament din stațiune. De un an și jumătate însă, și e greu de anticipat pentru cât timp de acum încolo, principalele izvoare de pe malul Cernei sunt sigilate de ANRM, fiind interzisă exploatarea lor.
„Am trimis cererea la ANRM de preluare a perimetrelor pe o perioadă scurtă. Într-o discuție cu directorii ANRM erau foarte încântați ca să primim custodia. Custodia, din punct de vedere juridic, înseamnă însă să fim paznici, dar fără să exploatăm. Vom prelua și custodia, dar pe noi ne interesează să exploatăm, pe perioadă determinată. În licența ANRM e introdusă și distribuția apei. Cine preia licența, preia și distribuția. Nu sunt separate. Am vorbit cu domnul președinte Hurduzeu, facem un ADI (n.r. – asociație de dezvoltare intercomunitară), preluăm licența pe perioadă determinată, până la terminarea acelui proces dintre SC Hercules și ANRM. Rețeaua de distribuție e parte integrantă din licență, e proprietatea ANRM. Din punctul meu de vedere, juridic, SC Hercules e ieșită din socoteli.”, a explicat Gheorghe Orza, primarul din Herculane, pentru expressdebanat.ro.
Edilul-șef al orașului-stațiune a mai precizat că, astăzi, „toată lumea se alimentează de la 7 Izvoare, ori de la Bacolux, de la izvorul din Parcul Vicol”. „Toată lumea are apă, au fost deschise toate ștrandurile, sunt deschise toate bazele de tratament. Sunt 2-3 persoane din Herculane, pe care le voi numi non-grata, care spun că nu e apă, că aici e cel mai rău!”, a adăugat primarul Orza.
Dan Pușcaș, administratorul judiciar al SC Hercules, a dat în judecată ANRM și conducerea acesteia, acuzând un abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave. În plus, spune că eforturile primarului Orza sunt sortite eșecului.
„Domnul primar e în eroare, eu am pe inventar conductele pentru distribuția apei termale. E o interpretare pe care o folosesc eronat, capul de sondă e cuprins în acea licență, dar rețeaua de distribuție nu e a lor, nu e a ANRM. Ce e în perimetrul izvorului e al ANRM, atât. Noi suntem în proces cu ANRM, deși nu am vrut asta, dar nu am găsit înțelegere. S-a acționat la comandă politică, însă lumea nu vrea ca Primăria să gestioneze apa în funcție de interesul politic. Decizia ANRM de a nu ne mai prelungi licența nici măcar nu e în Monitorul Oficial, am putea să livrăm apă și azi, dar noi suntem de bună credință. Eu nu sunt implicat politic, noi am fi distribuit apă tuturor celor interesați. Primarul Orza se zbate în zadar, nu-și permite financiar Primăria Băile Herculane să investească în rețeaua de distribuție și să gestioneze eficient și corect izvoarele termale. Primăria are atâtea alte probleme de rezolvat în stațiune. În plus, statul e cel mai prost administrator!”, a declarat Dan Pușcaș pentru Express de Banat.
Apele termale curg astăzi în Cerna, situația juridică e încâlcită, însă Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, încearcă să readucă apa termo-sulfuroasă atât de apreciată în toate bazele de tratament din Herculane.
La inițiativa acestuia, aleșii județeni vor vota astăzi participarea Consiliului Județean Caraș-Severin la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ADI Ape Termale Herculane”, o cooperare cu Primăria Băile Herculane pentru exploatarea apelor minerale terapeutice.
„ADI Ape termale Herculane are ca obiectiv general cooperarea celor două unități administrativ-teritoriale în organizarea, reglementarea, finanțarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea în comun a dreptului de administrare pentru exploatarea apelor minerale terapeutice din perimetrul Traian, care include forajele Traian și F511H, și perimetrul Neptun, care include izvoarele Neptun 2 și Neptun 3 și forajele Neptun 1+4. Precum și realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional, destinate înființării, modernizări și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente.”, a explicat președintele Silviu Hurduzeu.
În statutul asociației sunt prevăzute dezvoltarea și funcționarea pe termen mediu și lung a exploatării apelor minerale terapeutice din aceste perimetre, în concordanță cu programele de dezvoltare economică socială a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și a infrastructurii aferente acestora, satisfacerea în condiții optime a nevoilor operatorilor din turismul balnear, precum și ale instituțiilor publice de pe raza orașului Băile Herculane, prin serviciile de balneație oferite și gestionarea acestora pe criterii de competitivitate și eficiență managerială.