ANUNŢ DE PARTICIPARE

Denumirea autorităţii finanțatoare      : Consiliul Judeţean Caraş-Severin

Cod fiscal                                      : 3227890

Adresa                                           : Reşiţa, Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.1

Număr de telefon                           :  0255/211420,0255/211421; 211422

Fax                                                : 0255/211427
E-mail:                                          : cjcs@cjcs.ro

Web                                               : www.cjcs.ro

Consiliul Județean Caraș-Severin în calitate de autoritate finanțatoare organizează:

 

Selecția publică de proiecte

 

în vederea acordării finanţărilor  nerambursabile de la bugetul Consiliului Județean Caraș-Severin, pentru  activitățile entităților sportive nonprofit de drept privat, cu  sediul pe raza județului Caraș-Severin, care participă cu sportivi la competiții interne și internaționale și/sau organizează, desfășoară competiții sau acțiuni sportive pe plan județean, în condițiile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Ordinul Agenției Naționale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, cu modificările și completările ulterioare.

 

Solicitanți[1]:

cluburi sportive de drept privat şi asociaţii pe ramură de sport judeţene, constituite conform legii, cu  sediul pe raza județului Caraș-Severin, care participă cu sportivi la competiții interne și internaționale și/sau organizează, desfășoară competiții sau acțiuni sportive pe plan județean.

 Buget total alocat: 895.000 lei

 Arii tematice eligibile:

 I.Programul ”Sportul de performanță”

  • valorificarea aptitudinilor individuale într-un sistem organizat de selecţie, pregătire şi competiţie care să asigure autodepăşirea continuă, realizarea de recorduri naţionale şi internaţionale, precum şi obţinerea victoriei.

Suma alocată: 626.500 lei, reprezentând 70%  din bugetul total alocat                                   

 

  1. Programul ”Sportul pentru toți”
  • menţinerea unei bune stări de sănătate şi consolidarea socializării cetăţenilor prin crearea unui cadru social şi organizatoric favorizant.

Suma alocată: 268.500 lei reprezentând 30%.din bugetul total alocat

 

Durata programelor: 30.04.2015 – 15.12.2015

Termenul limită de depunere a proiectelor: 17.04.2015, ora 13,30

Data de evaluare și selecție a proiectelor: 18.05.2015

Modalitățile și condițiile de obținere a finanțării:

Documentația de solicitare a finanțării nerambursabile cuprinsă în ”Regulamentul privind  acordarea finanţării nerambursabile de la bugetul Consiliului Judeţean Caraş-Severin entităților sportive nonprofit, cu  sediul pe raza județului Caraș-Severin, care participă cu sportivi la competiții interne și internaționale și/sau organizează, desfășoară competiții sau acțiuni sportive pe plan județean se poate obține de la sediul Consiliul Județean Caraș-Severin, Piața 1 Decembrie 1918 nr.1, Reșița, și de pe site-ul : www.cjcs.ro.

Procedura aplicată : Selecția publică de proiecte

Procedura de selecţie de proiecte cuprinde următoarele etape:

  • publicarea programului anual pentru acordarea finanţărilor nerambursabile;
  • publicarea anunţului de participare;
  • înscrierea candidaţilor;
  • transmiterea documentaţiei;
  • prezentarea propunerilor de proiecte;
  • verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi financiară;
  • evaluarea propunerilor de proiecte;
  • comunicarea rezultatelor;
  • încheierea contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă;
  • publicarea anunţului de atribuire a contractului sau contractelor de finanţare nerambursabilă.

Propunerile de proiecte depuse în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă pentru activități sportive nonprofit, din bugetul Consiliului Judeţean Caraș-Severin, pentru anul 2015, vor fi evaluate de  către comisia constituită prin dispoziţie a Preşedintelui Consiliului Judeţean Caraș-Severin conform prevederilor Ordonantei de Urgenta nr. 34/2006  privind  atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare.

Criteriile și condițiile de acces la procedura de selecție:

Pentru a participa la selecția de oferte, solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. cluburi sportive de drept privat şi asociaţii pe ramură de sport judeţene, constituite conform legii, care fac dovada că au sediul pe raza județului Caraș-Severin, care participă cu sportivi la competiții interne și internaționale și/sau organizează, desfășoară competiții sau acțiuni sportive pe plan județean;
  2. să facă dovada afilierii la federaţia sportivă naţională de specialitate şi/sau la asociaţia pe ramură de sport judeţeană, după caz;
  3. să facă dovada depunerii situaţiei financiare pentru anul precedent la organul fiscal competent;
  4. să nu aibă obligaţii de plată exigibile din anul anterior la autoritateţia publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare;
  5. să nu aibă obligaţii de plată exigibile privind impozitele şi taxele către stat, precum şi contribuţiile către asigurările sociale de stat;
  6. să nu se afle în litigiu cu autoritatea publică căreia îi solicită atribuirea unui contract de finanţare;
  7. să nu furnizeze informaţii false în documentele care însoţesc cererea de finanţare;
  8. să nu se afle în situaţia de nerespectare a dispoziţiilor statutare, a actelor constitutive, a regulamentelor proprii, precum şi a legii;
  9. să participe cu o contribuţie financiară de minimum 10% din valoarea totală a finanţării;
  10. să nu facă obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare ori să nu se afle deja în stare de dizolvare sau de lichidare în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  11. să depună cererea de finanţare însoțită de documentatia aferentă, întocmite conform cerințelor autorității finanţatoare, în termenul de depunere a proiectelor;
  12. să depună raport de activitate pentru anul precedent vizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin.

Autoritatea finanțatoare poate cere solicitantului toate documentele pe care le consideră necesare pentru verificarea respectării condițiilor mai sus menționate.

Vor fi considerați neeligibili solicitanții care se află în următoarele situații.

  1. sunt în incapacitate de plată ;
  2. au plățile/conturile blocate conform unei hotărâri judecătorești definitive;
  3. au încălcat prevederile unui alt contract finanțat din fonduri publice;
  4. sunt vinovați de fals în declarații cu privire la situația financiar-patrimonială;
  5. au restanțe către bugetul de stat, bugetulul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele locale sau fondurile speciale;
  6. sunt condamnați pentru fapte prevazute de Codul Penal;
  7. nu au sediul în județul Caraș-Severin.

Evaluarea propunerilor de proiecte – se  va realiza  de către Comisia de selecție și evaluare, numită prin dispoziția conducătorului autorității, prin raportare la următoarele criterii stabilite în funcție de program, după cum urmează:

 

  1. PROMOVAREA SPORTULUI DE PERFORMANȚĂ

 

  1. Criterii specifice de evaluare pentru cluburi

 

Nr. crt. Criteriu Punctaj maxim
1. Încadrarea proiectului pe nivel de performanță: local, judeţean, naţional, internaţional 20
2. Categoriile de vârstă cărora se adresează proiectul (copii, juniori şi seniori) în raport cu sistemul valoric al competiţiei 10
3.  Încadrarea proiectului pe ramură de sport (olimpic sau neolimpic) 10
4. Gradul de vizibilitate al proiectului şi aportul la dezvoltarea domeniului sportiv în județ 10
5. Structură sportivă reprezentativă pentru comunitatea locală 10
6. Rezultate obţinute în competiţii interne şi internaţionale oficiale (număr medalii) 15
7. Contribuţia adusă de sportivi/echipe în ierarhiile stabilite la nivel judeţean de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi naţional de către Federaţiile Sportive Naționale 10
8. Solicitantul are suficientă experienţă și competență în managementul de proiect şi capacitate de administrare a proiectului 5
9. Raportul cheltuieli estimate – rezultate aşteptate este realist şi în concordanţă cu activităţile planificate 5
10. Cheltuielile se încadrează în limitele legale corespunzătoare, sunt justificate şi oportune. Costurile estimative nu au fost supra  sau subdimensionate 5
  Punctaj total maxim 100

 

  1. Criterii specifice de evaluare pentru asociații județene pe ramură de sport

 

Nr. crt.  Criteriu Punctaj maxim
1. Capacitatea structurii sportive de a implementa proiectul 10
2. Contribuţia adusă la dezvoltarea ramurii de sport în judeţ 20
3. Încadrarea proiectului pe ramură de sport (olimpic sau neolimpic) 10
4. Numărul de acţiuni sportive în cadrul programului 10
5. Organizarea unor acţiuni sportive cu caracter de selecţie 10
6. Estimarea realistă a bugetului în concordanţă cu activităţile planificate 10
7. Calificarea şi experienţa personalului implicat în realizarea proiectului 5
8. Calitatea colaborărilor anterioare ale structurii sportive 10
9. Atragerea de resurse suplimentare prin parteneri 5
10. Relevanţa proiectului privind contribuţia sportivilor beneficiari la creşterea prestigiului sportiv al judeţului şi al ţării prin rezultatele obţinute 10
Punctaj total maxim 100

 

Vor beneficia de finanțare structurile care promovează sportul de performanță, astfel:

Jocurile sportive:

  • secțiile pe ramură de sport ale structurilor sportive de seniori, cu echipe participante în prima divizie / ligă a Campionatului național, și/sau într-una din următoarele competiții oficiale: Cupa Romaniei, cupe europene, alte competitii internationale;
  • echipe de seniori care activează în divizii/ ligi inferioare, care nu au alte echipe corespondente în prima divizie/ ligă, reprezentând jocuri sportive de tradiție și cu impact în comunitatea locală, în condițiile în care aceste echipe asimilează juniori din cluburile locale, pentru a asigura continuitatea si dezvoltarea ramurilor sportive recunoscute în condițiile legii și posibilitatea promovării în prima divizie/ ligă;
  • secțiile pe ramură de sport ale structurilor sportive la categoriile de tineret, juniori, cadeti participante în campionate naționale, regionale, campionate școlare, respectiv în alte competiții interne și internaționale;
  • echipele din centrele de copii, participante în campionate naționale, regionale, județene, precum și în alte competiții interne și internaționale;
  • structuri sportive care organizează în Caraș-Severin competitii sportive interne și internaționale de anvergură, cuprinse în calendarele federațiilor naționale și internaționale.

 

Discipline individuale:

  • secțiile pe ramură de sport ale structurilor sportive, la categoria seniori, cu sportivi participanți la campionate naționale, Cupa Romaniei la probe individuale sau pe echipe, respectiv la campionate mondiale, europene si alte competiții interne și internaționale;
  • secțiile pe ramură de sport ale structurilor sportive la categoriile de tineret, juniori, cadeți și copii, cu sportivi participanți la campionate naționale, Cupa Romaniei, campionate naționale școlare, la probe individuale sau pe echipe, respectiv la Campionate mondiale, europene și alte competiții interne și internationale;
  • structuri sportive care organizează în Caraș-Severin competiții sportive interne și internaționale de anvergură, cuprinse în calendarele federațiilor naționale și internationale.

II.SPORTUL PENTRU TOŢI

 

                             Criterii specifice de evaluare

 pentru entitățile statuate  în cuprinsul art. 2 din Ordinul nr.130/2006

 

Nr. crt. Criteriu Punctaj maxim
1. Încadrarea proiectului de nivel:  local,  judeţean, naţional, internaţional 20
2. Număr estimat de participanţi 10
3. Număr estimat de beneficiari indirecţi 5
4 Obiective clar definite, realiste, cuantificabile, încadrate în timp, precum şi definirea clară a grupului/grupurilor ţintă şi beneficiarilor 10
5. Gradul de vizibilitate al proiectului şi capacitatea de a promova imaginea județului Caraș-Severin şi de a exploata potenţialul turistic al acestuia 10
6. Solicitantul are suficientă experienţă și competenţă în managementul de proiect şi capacitate de administrare a proiectului 5
7. Nr. de acţiuni în cadrul proiectului 10
8. Atragerea de resurse suplimentare prin parteneri 5
9. Impactul programului în rândul tuturor categoriilor de cetăţeni, privind conştientizarea lor de a practica în mod sistematic, individual sau în grup, organizat sau independent exerciţiul fizic 10
10. Raportul cheltuieli estimate – rezultate aşteptate este realist şi în concordanţă cu activităţile planificate 5
11. Cheltuielile se încadrează în limitele legale corespunzătoare, sunt justificate şi oportune. Costurile estimative nu au fost supra  sau subdimensionate 5
12. Continuitatea proiectului 5
  Punctaj total maxim 100

 

Vor beneficia de finanțare entitățile statuate  în cuprinsul art. 2 din Ordinul nr.130/2006, care promovează sportul pentru toți și recreativ prin programe sportive de anvergură, organizate în Caraș-Severin, de nivel intern și international, care sunt cuprinse în calendarele federațiilor naționale, Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Direcției pentru Sport și Tineret, Asociatiei Județene ”Sportul pentru toti” Caraș-Severin, Academiei Olimpice Romane-filiala Caraș-Severin, și/sau în parteneriat cu alte organizații din țară și străinătate.

Alte precizări:

  • Pentru a fi selectat în vederea finanţării, proiectul trebuie să întrunească un punctaj total minim de 60 puncte;
  • Se acordă puncte suplimentare entităților sportive selectate care participă cu o contribuţie financiară de peste 10% din valoarea totală a finanţării;
  • În cazul în care punctajul total obţinut de o propunere de proiect este mai mic de 60 puncte proiectul nu este eligibil pentru a primi finanţare;
  • NU toate propunerile care vor întruni punctajele minime necesare vor putea primi finanţare, departajarea făcându-se în funcţie de punctajul de la criteriul 1și 3 pentru Sportul de performanţă şi criteriul 2 la Sportul pentru toţi și de criteriul 3 și 4 la asociațiile județene pe ramură de sport, alocarea sumelor făcându-se în limita bugetului disponibil la momentul aprobării;
  • Finanţarea aprobată poate fi aceeaşi sau mai mică decât cea solicitată.

Anunțul de participare a fost publicat in Monitorul Oficial al României Nr. 50 din 16 martie 2015, Partea a VI-a.

[1] Solicitanții finanțării nerambursabile din bugetul local al județului Caraș-Severin sunt cuprinși exhaustiv în cuprinsul art. 2 din Ordinul nr.130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti, cu modificările și completările ulterioare

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/