Anul trece, gropile rămân! Oamenii veniți acasă de sărbători și-au rupt mașinile pe drumurile din Caraș-Severin

Ca urmare a numeroaselor reclamații făcute de cetățeni din cauza drumului foarte rău, administrația locală din Berliște a trimis o sesizare la Consiliul Județean Caraș-Severin solicitând sprijin pentru reparații. Oamenii sunt indignați că pe o porțiune însemnată de drum sunt gropi adânci, înregistrându-se numeroase incidente în perioada sărbătorilor de iarnă.

Este vorba despre porțiunea dintre Nicolinț și Berliște, cea mai gravă situație semnalându-se între Nicolinț și Rusova Nouă. Între Rusova Nouă și Rusova Veche, dar și pe o porțiune însemnată dintre Rusova Veche și Berliște au fost porțiuni unde au ieșit apele și au deteriorat suplimentar din acostament. „În perioada Crăciunului și a Anului Nou, s-a înregistrat un trafic mai mare, au fost numeroși oaspeți în zonă, mai multe familii originare din comuna Berliște au revenit acasă, însă au avut neplăcuta surpriză de a-și deteriora vehiculele, s-au trezit cu suspensii rupte, băi de ulei distruse din cauza gropilor din carosabil. Noi, Primăria, puteam rezolva dacă aveam legislație, așa, din lipsa prevederilor pentru o administrare comună și cu stabilirea unor limite, noi nu ne putem asuma răspunderea”, spune primarul Nicolae Orăvicean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/